OPINII De unde spiritul de frondă la bănci?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 octombrie 2021

CEC Bank

CEC Bank

Surpriza acestei săptămâni a fost refuzul băncilor de a impune certificatul verde la intrarea în sucursale. În frunte cu CEC-ul, companie cu capital public, deci prima vizată de hotărârea Guvernului privind introducerea unor noi restricţii care să grăbească vaccinarea populaţiei.

Din ce am testat cu pasul personal, marile bănci nu verifică respectivul certificat la intrare, deşi, am aflat ulterior, la BRD s-ar permite doar operaţiunile urgente fără certificat verde. De unde spiritul de frondă la bănci, în condiţiile în care, când a venit vorba de impunerea măştilor la intrare, au fost printre primele care s-au grăbit să se conformeze?

Explicaţia nu este greu de găsit, deşi mulţi s-au uitat, iniţial, în altă direcţie. Mai exact, la plata ratelor. Dacă băncile se vor trezi brusc cu un număr de restanţieri care nu mai au cum să ajungă lunar la ghişee? Îngrijorarea nu prea are obiect aici, pentru că există mijloace de constrângere eficientă, de la penalităţi de întârziere la executari silite astfel încât mare parte dintre debitori n-ar risca aşa ceva, mai degrabă s-ar testa o dată pe lună.

S-a spus apoi că e vorba de bieţii pensionari şi bieţii deponenţi. Unii îşi iau pensia pe card, iar dacă întâmpină dificultăţi cu bancomatele intră în sucursală să ceară ajutor. Iar deponenţii, care au deja dobânzi real negative, cum să fie ei obligaţi să mai suporte periodic costuri cu testarea ca să vină să ridice dobânda şi aşa foarte mică, de la ghişeu?

De fapt, explicaţia reală e mult mai prozaică şi ţine într-adevăr de deponenţi. Dar nu de cei care ridică dobânda de la ghişeu, ci de cei care ar putea ridica tot principalul dacă se supără că sunt ţinuţi la uşă pe motiv de certificat. După cum se ştie, nicio bancă nu face faţă la cereri de retragere de 10-15% din sumele păstrate acolo, iar băncile mari precum CEC-ul au tremurat serios. Iar ponderea nevaccinaţilor e mai mare de 15% în România, trece de 60%. Mai puţin BRD, care este bancă depozitară pentru mai multe fonduri de pensii Pilon II şi şi-ar permite să supere definitiv mai mulţi deponenţi decât media.

Deci iată un exemplu în care toată înfoierea autorităţilor se loveşte de un impediement serios - depind de cei restricţionaţi. Dacă în cazul jobului şantajul poate fi instrumentat cu succes, mulţi depinzând de un salariu lunar cu care să îşi plătească ratele la casă, în cazul economiilor personale nimeni nu riscă să se joace cu furia deponenţilor, nimeni nu riscă să fie nevoit să facă de urgenţă o infuzie de capital în bănci.

Sunt foarte curios cum se vor prelungi restricţiile în perioada Crăciunului, când vânzările din mall-uri fac cifre record. Cum de această dată HG privind restricţiile apăruse iniţial fără mall-uri şi şcoli private, am o bănuială că situaţia lor se va rezolva fericit după 30 de zile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dl Dogaru, apropo de statutul BRD de banca depozitara. Mai informati-va ce inseamna banca depozitara, cititi regulamentele ASF si legile. Va dau eu un hint, asa, in premiera: banii fondurilor de pensii nu sunt tinuti efectiv la BRD, ca un depozit pe persoana fizica sau pe firma. Ei sunt, evident, investiti in instrumente financiare, in Romania si in strainatate. Mai cititi, mai documentati-va.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb