OPINII Despre "Rafo" şi conversii...

Recent mass-media anunţa că noi, contribuabilii, ne-am fi transformat toţi în acţionari la Rafo, din moment ce actualii acţionari ai rafinăriei au convocat o adunare generală a acţionarilor la care se va consfinţi conversia creanţelor bugetare contra Rafo în acţiuni emise de Rafo, conversie propusă prin planul de reorganizare confirmat în 8 decembrie 2004.

Informaţia, indusă de certitudinea pe care o afişează oficialii Rafo, este greşită. Am văzut planul de reorganizare al Rafo (el este public, poate fi consultat la grefa Tribunalului Bacău şi în Monitorul Oficial) şi conversia de care se vorbeşte nu este un efect automat al confirmării planului, ci ea necesită o aprobare din partea adunării generale a acţionarilor şi - esenţial - un acord din partea creditorilor respectivi. Am văzut şi legea - de altfel, asta fac cam în fiecare zi, fiind avocat şi profesor universitar - şi aceeaşi concluzie rezultă şi din lege.

Conversia creanţelor în acţiuni la societatea Rafo Oneşti este doar o potenţială < măsură adecvată pentru aplicarea planului > (ca să mă exprim în termenii Legii nr.64/1995) şi nu un efect automat al confirmării planului de reorganizare. Iată de ce:

Legea falimentului face trimitere, pentru emiterea de titluri de valoare, la Legea societăţilor comerciale şi la Legea pieţei de capital, de unde rezultă că emiterea de noi acţiuni, ca urmare a conversiei unor creanţe, este o majorare de capital social care presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor şi formalităţilor de modificare a capitalului social al societăţii comerciale (o ho-tărîre a adunării generale care să decidă de principiu majorarea, o evaluare a numărului şi valorii acţiunilor oferite în schim-bul creanţei, exerciţiul drep-tului de preemţiune, o hotărîre a adunării generale de majorare propriu-zisă, formalită-ţile de înregistrare şi publicare a menţiunii de modificare a actului constitutiv). Pe de altă parte, Rafo este o societate ale cărei acţiuni sînt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (Rasdaq), ceea ce presupune şi îndeplinirea condiţiilor şi formalităţilor aferente majorărilor de capital social al societăţilor emitente de valori mobiliare, dintre care se pot reţine cele referitoare la informarea investitorilor şi a pieţei, precum şi cele referitoare la avizele şi autorizaţiile din partea CNVM.

Prefigurînd aceste formalităţi, planul prevede ca transformarea creanţelor în acţiuni se va finaliza pînă la 31.03.2005 (un termen, de altfel, nerealist). Pînă la îndeplinirea acestor condiţii şi formalităţi, conversia creanţelor nu are efect, creanţele respective păstrîndu-şi configuraţia iniţială.

Conversia creanţelor în acţiuni este o dare în plată (datio in solutio), şi nu o plată (solutio); darea în plată este o convenţie în sine, diferită de titlul iniţial de creanţă, convenţie care modifică creanţa anterioară, în sensul că aceasta nu se mai execută în natura sa specifică, ci prin înlocuirea sa cu o altă prestaţie din partea debitorului; de unde concluzia că debitorul nu are dreptul de a da în plata acţiuni contra creanţe, iar creditorul nu are obligaţia de a primi în plată acţiuni contra creanţe, o soluţie contrară însemnînd încălcarea dreptului de proprietate, garantat de Constituţie; de aceea, Legea nr.64/1995 nu poate fi interpretată în sensul efectivităţii conversiei, ca urmare automată a confirmării planului de reorganizare, indiferent de acordul creditorului, întrucît textul ar fi în acest caz neconstituţional, încălcînd principiul garantării proprietăţii private.

Dobîndirea de acţiuni de către creditor ca efect al conversiei îl transformă pe acesta în acţionar, deci asociat; Legea nr.64/1995 nu poate fi interpretată în sensul transformării creditorului în acţionar (asociat) ca urmare automată a confirmării planului, întrucît textul ar fi neconstituţional, încălcînd principiul libertăţii de asociere; un creditor nu poate fi transformat în acţionar fără acordul său. Consimţămîntul creditorului la conversia creanţei sale în acţiuni este obligatoriu. Chiar dacă ar exista o hotărîre a adunării generale a acţionarilor care să aprobe conversia, lipsa acordului creditorului face ca această hotărîre să fie nulă şi inefectivă. Creditorul nu este a priori acţionar, ci terţ, deci hotărîrea în cauză nu îi poate fi opusă. Statul va putea cu succes acţiona în anularea conversiei, dacă aceasta va fi decis de acţionarii Rafo, fie pe calea acţiunii în nulitatea hotărîrii adunării generale a acţionarilor, fie pe calea opoziţiei la această hotărîre.

În concluzie, nu sîntem încă acţionari la Rafo şi nici nu vom fi, dacă statul va fi un pic atent şi îşi va exercita cu isteţime drepturile.