OPINII Piaţa de capital din România - ameninţată de conducătorii ei

Consideraţiile de mai jos nu privesc conducerea executivă a CNVM, BVB, Depozitarul Central şi nici pe cea aleasă a BMFMS. Niciodată nu s-a vorbit mai mult ca acum despre rolul pieţei de capital în realizarea progresului economic şi social. Se recunoaşte pretutindeni exis­tenţa unei noi categorii sociale, ai cărei membri se scoală în fiecare dimineaţă convinşi că sunt capabili să facă mai mult şi că pot da ce au mai bun în ei prin a susţine crearea, dezvoltarea sau concentrarea unor întreprinderi, încheierea unor noi afaceri, transferul de resurse necesare finanţării de la cei care le au în exces către cei care au nevoie de ele, sau dintr-o parte în alta a globului, ori dintr-o valută în alta. Şi fac cu adevărat aceste operaţiuni numai prin forţa minţii lor şi a competenţelor profesionale proprii, în urma unor constrângeri mai degrabă interioare decât exterioare, deşi presiunea acţionarilor, a finanţatorilor, este invocată frecvent. Ei, agenţii de bursă şi de valori mobiliare, precum şi dealerii de valute, sunt cei care duc organizaţiile şi, prin reflexie, ţările lor, în marile jocuri economice naţionale şi adesea chiar mondiale, ei împing frontierele progresului, ale dezvoltării şi ale bogăţiei mereu cu un pas înainte prin exigenţele formulate la adresa celor care doresc sau le folosesc fondurile băneşti.

Sunt în România numeroşi astfel de indivizi pentru care interesul colectiv este proiectat într-o dimensiune mai amplă, precum sunt vieţile şi munca lor. Ei au o concepţie nouă, diferită de a multor semeni, prin faptul că ea intersectează talentele şi creativitatea proprie cu eficienţa economică şi financiară pretinsă de la alţii şi de la ei înşişi. Pe ei nu-i interesează supravieţuirea într-un post sau altul (vezi cazul R. Paşol în Consiliul Bursei) sau menţinerea în prim planul vieţii sociale. Ceea ce-i interesează cu adevărat este competiţia corectă, funcţionarea pieţei, libertatea de exprimare, stabilitatea procedurală, legislativă şi îndeplinirea funcţiei sanitare a organelor cu atribuţii de supraveghere şi control. Spectaculosul, efemerul şi facilul nu fac parte din repertoriul lor şi cu siguranţă nu pot fi acuzaţi că nu au sentimentul interesului colectiv. Iar dacă nu prea au de-a face cu orgoliul naţional, întâlnim la ei un deosebit res­pect faţă de propria ţară în măsura în care ea oferă instrumente educaţionale, organizatorice şi instituţionale pentru a realiza ce-şi propun bazându-se pe propriile forţe.

Cum este şi firesc, "partea" din piaţa de capital la care ne-am referit anterior este formată din persoane cu spirit critic, dar fiindcă îşi ştiu dimensiunile aşteptărilor, acesta se manifes­tă, din păcate, cu deosebire în relaţie cu propriile realizări. Drept urmare, lucrurile triste, cu un conţinut moral scăzut, cum sunt cele din Comisia de Admitere la Tranzacţionare, sis­temul clientelar mai înfloritor ca oricând, relaţiile tribale din conducerea unor importante instituţii centrale ale pieţei de capital, BVB, Depozitarul Central, Asociaţia Brokerilor, tind să se generalizeze fără a fi sancţionate, anihilate sau reorientate de cei care sunt tot mai conştienţi că ratăm startul oferit de intrarea în UE. Grav, nu doar pentru că ni s-a pus pe tipsie de "cealaltă parte", este faptul că interesele personale ale unor componenţi ai ei sunt nu numai contrare celor colective, dar sunt promovate şi susţinute cu o înverşunare tipic cominternistă.

Explicaţia acestei realităţi o găsim în funcţionarea pieţei de capital ca o combinaţie perversă: construcţia ei a fost gândită şi realizată în termeni moderni şi euroconformi, iar conducerea, aparent un produs conjunctural, s-a lăsat pe seama factorilor decizionali autohtoni. Or, aceştia au reuşit performanţa să promoveze "valorile" închise într-o dependenţă controlabilă, cum este cazul Asociaţiei Brokerilor, sau într-o contraproductivă replică la tendinţele autoritare ale unui pretendent, cum arată a fi o parte a conducerii BVB, care ne aminteşte, cel puţin o dată pe lună, de Guvernul Ciorbea. În aceste condiţii nu mai poate fi vorba nici de prosperitate şi nici de egalitatea şanselor, fiindcă ele nu pot fi produsul spontan al anarhiei şi al jocurilor de interese private.

Amănuntul definitoriu al aces­tei "părţi" deosebit de active a pieţei de capital nu este numai ipostaza unui betesist cu nume de Gulaş care, bucuros nevoie mare că n-a fost prins copiind la ultima restanţă, acum crede că poate face şi spune, inclusiv la TV, orice i-ar putea albi imaginea publică iremediabil compromisă. Halucinantă este însă insolenţa pe care o etalează în toate împrejurările preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi posibilitatea care i se oferă 1) de a destabiliza instituţiile pieţei, 2) de a dezonora membrii ei cu procesomania funciară care-l stăpâ­neşte şi 3) de a prospera într-un deşert de nonperformanţe cu firma pe care zice că o conduce, revelatoare de altfel pentru capacitatea şi moralitatea profesională pe care le deţine. Dacă până la un punct înţeleg şi chiar îl admir pentru că a reuşit performanţa de a transforma Asociaţia Brokerilor într-un cuib din care zboară procesele împotriva cui nici nu te duce gândul, cum ar fi SSIF care nu vor să mai fie membre ale Asociaţiei conduse de domnia sa, şi poate mâine, pentru că noii veniţi în piaţă nu vor să intre în Asociaţie. Îi recunosc meritul unic în istoria Asociaţiei Brokerilor de a face din ea o instituţie fără nicio activitate specifică şi totuşi finanţată de membri exclusiv pentru a plăti salarii angajaţilor ei. În continuare pot chiar să-i găsesc argumente pentru vehemenţa cu care s-a opus fuziunii BVB cu BMFMS, deşi decizia aduce prejudicii, inclusiv financiare, membrilor Asociaţiei Brokerilor pe care o conduce Dan Paul. Ceea ce este de neacceptat într-o comunitate umană, care se bucură de o legislaţie care garantează libertăţile subsidiarităţii, este posibilitatea care se asigură acestui individ de a împiedica continuarea funcţionării BMFMS şi a CRC.

Pe bună dreptate. CNVM a fixat noi limite minime pentru capitalul social al acestor două instituţii. Acţionarii lor şi-au exprimat în unanimitate intenţia de a subscrie majorarea capitalului, necesară autorizării continuării activităţii instituţiilor res­pective. Singurul care s-a opus, SSIF ELDA SA, a fost reprezentată tot de el, inclusiv prin intentarea unor procese în măsură să zădărnicească operaţiunea de majorare a capitalului, a fost nevolnicul Dan Paul.

Setea lui de procese n-a fost satisfăcută nici de zecile de cauze intentate societăţilor Petrom, Griviţa, Minmetal, SIF Transilvania etc. Pentru Dan Paul nu are nicio importanţă că neautorizarea BMFMS şi a C.R.C. ar aduce mari prejudicii economiei naţionale, pieţei de capital, imaginii României în lume. Pentru această unealtă, fiindcă discernământ nu are, este irelevant faptul că primii care ar pierde banii investiţi în aceste două instituţii sunt tocmai SSIF care-i plătesc cotizaţii ca membre ale Asociaţiei Brokerilor, pe care o "conduce" el, şi BVB, în a cărui Consiliu este membru. Oare până când membrii Asociaţiei Brokerilor îl vor izola pe Dan Paul precum fac albinele cu intruşii în stup, este suficient să ne facem cruce şi să stuchim în sân ori de câte ori îi auzim numele, cum procedează babele din satele izolate când trec pe lângă o arătare? Sau este nevoie de o intervenţie energică a CNVM şi a Consiliului Concurenţei pentru a se putea majora capitalul şi a se asigura astfel funcţionarea pe mai departe a BMFMS şi a CRC? Cred că aceas­tă ultimă soluţie se impune de urgenţă fiindcă este ilegal să se blocheze concurenţa prin mijloa­ce neeconomice ca urmare a unor manifestări din vecinătatea patologicului.