OPINII Un SIF fantomă, marca Şereş (sau a cui?)

Mihai Iordache
Ziarul BURSA #Editorial / 28 martie 2005

Mihai Iordache

Am citit cu surprindere că domnul ministru Şereş a lansat ideea că se gîndeşte să copieze modelul Văcăroiu şi să dea cupoane care să fie transformate în acţiuni la un fond similar celor cinci SIF-uri actuale. Voi încerca să demonstrez că este o prostie. Din start este o mare diferenţă între Programul de Privatizare în Masă sau chiar Legea 58/1991 şi Legea 10/2001. Legea privatizării 58/1991 şi apoi caricatura sa, Legea 55/1995, au distribuit sau redistribuit gratuit 30% din capitalul societăţilor comerciale către toate persoanele mature la data adoptării celor două legi. Pentru că ce au primit au primit gratis, mulţi beneficiari nu au acordat mare importanţă hîrtiilor pe care le-au primit. Să ne amintim că primele certificate Severin, cum s-au numit în epocă, s-au vîndut pe o jumătate de ţuică. De abia după ce a început efectiv procesul de privatizare în 1993, acestea au început să valoreze ceva, dar niciodată nu mai mult de 10- 15% din valoarea lor comunicată trimestrial de către cele cinci FPP-uri şi ANP. Cuponul Văcăroiu, deşi era nominativ şi nu putea fi legal înstrăinat a avut aceeaşi soartă, peste 20% fiind subscrise în fapt de către alţii decît proprietarul iniţial. După subscriere, care a fost o loterie naţională, unii au avut noroc şi au nimerit-o cu subscrierea, alţii au luat pe milionul Văcăroiu nimic. Eu personal am subscris cîte un certificat de proprietate la peste 20 de societăţi oferite la subscrierea din 1994 şi cel puţin două nu valorează nimic. "Splai" SA nu s-a tranzacţionat niciodată, "Avicola" Tg. Jiu s-a vîndut cu 1.000 lei acţiunea de la 25.000 lei valoarea nominală, iar "Miraj" SA la care am subscris în 1995 nu se tranzacţionează, la fel cu "Vidra" Orăştie la care au subscris toţi membrii familiei mele, de la care pe deasupra nu au primit niciodată nici un leu dividend.

Cei care au subscris la fostele FPP-uri transformate prin lege specială în SIF-uri, dacă nu s-au grăbit să vîndă, au avut ceva mai mult noroc. Au primit anual un pospai de dividend, iar dacă mai au acţiunile, pot lua un preţ mai mult decît onorabil, deşi a scăzut destul faţă de maximul istoric. Aceasta s-a întîmplat deoarece fiecare din cele 5 SIF-uri a rămas cu cîte 6% din bănci şi societăţi de asigurare, care au dat permanent dividende ce au acoperit între 60% şi 70% din venituri. În plus, au moştenit pachete importante de acţiuni la peste 60% din societăţile comerciale pe care le-au avut în portofoliu. Peste toate, au mai menţinut 50% din dividendele colectate între 1992 şi 1996, care au adus foarte mulţi bani din dobînzi, mai ales în perioada 1997 - 2002, dar şi mai tîrziu.

Prin vînzarea acţiunilor din portofoliu s-au încasat bani foarte mulţi. Să amintim că SIF 2 a încasat peste 700 miliarde de lei cînd a vîndut acţiunile "Sidex", sau SIF 3, care a luat la fel vînzînd acţiunile "Rompetrol Rafinare" Constanţa.

Beneficiarii Legii 10/2001, dacă avem voie să folosim termenul beneficiari pentru nişte persoane, sau moştenitori ai persoanelor care au fost deposedaţi abuziv de către regimul comunist, nu primesc nimic gratis. Ei ar trebui să fie des-păgubiţi just pentru pierderile suferite fără motiv şi fără a fi vinovaţi. Deşi legea are patru ani vechime, deocamdată nu au primit altceva decît amînări şi promisiuni. Relativ recent, s-a hotărît să primească acţiuni la unele societăţi care s-ar putea să reprezinte ceva în viitor. Este vorba printre altele de companii naţionale cum sînt: "Transelectrica", "Nuclearelectrica", "Transgaz", "Romgaz", companii miniere, care anterior au fost regii naţionale, sau rămăşiţe de la ineficientul şi risipitorul AVAS, fost FPS care ar fi trebuit desfiinţat încă din 1997, după ce trebuia să-şi fi terminat treaba. Se pare că se trăieşte foarte bine la AVAS, aşa cum se trăia şi la FPS. (Cine vrea, poate răsfoi presa vremii pentru a vedea ce cîştiguri de sute milioane primeau funcţionarii FPS).

Un nou SIF, care să administreze acţiunile nedreptăţiţilor este o crimă. Societăţile scoase la compensare, deşi sînt valoroase în sine şi căutate de investitori pricepuţi, dar şi de către pseudoinvestitori care văd în ele vaci bune de muls aşa cum au fost mulse majoritatea fostelor societăţi comerciale, acum falimentare, gen "Rafo", "Aro", "Tractorul", "Roman" Braşov şi din păcate foarte multe altele. Cei care vor fi puşi în fruntea bucatelor se vor înfrupta la început cu lefuri imense, iar mai apoi din comisioanele nelipsite la orice vînzare sub preţ. Căci după cîte ştiu, societăţile pomenite nu prea s-au omorît cu dividende pe care să le fi încasat statul. Dacă au dat, aş vrea să ştiu şi eu cît. Pînă la privatizarea totală, sau măcar pînă cînd statul va deveni acţionar minoritar la societăţile naţionale avem de mîncat multe pîini aşteptînd. Dacă cei îndreptăţiţi să primească acţiuni la societăţile enumerate vor primi acţiunile pe care le merită şi acestea se pun la tranzacţionare pe Bursă, este cu totul altceva. Pe baza cererii şi ofertei, relativ repede se va stabili un preţ de echilibru şi fiecare, în cunoştinţă de cauză va decide dacă vinde sau păstrează. Deja în 2005 avem o altă educaţie referitoare la piaţa de capital şi în mod categoric, cei care vor primi acţiuni vor învăţa relativ repede ce să facă cu ele. După cum spune domnul ministru, sînt amatori care să ofere 10% - 15% din valoarea titlurilor acordate ca despăgubiri. Cei care au suferit 50 de ani pentru că ei sau părinţii lor au fost deposedaţi, vor avea mare grijă cît vor primi pe acţiunile lor. Cei care vor fi puşi să vîndă ceea ce nu le aparţine, se vor grăbi să vîndă ieftin, dacă le iese şi lor ceva. Eu nu am de primit nimic de la legea 10.

Aşa că nu pledez în interes propriu. Dar nu cred că cineva poate să mai decidă în numele altora de maniera în care se doreşte. Dacă vrea cineva să facă un fond comun de investiţii din acţiunile primite de cei deposedaţi, cei care au dreptul de decizie sînt numai cei în cauză.

NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb