Ce este Opoziţia? Întrebarea este simplă, însă răspunsul nu este nici pe departe aşa. Să spunem mai întâi că Opoziţia, într-un sistem parlamentar, este o instutiţie. Şi să mai spunem, tot ca un enunţ introductiv, că mulţi, din păcate, nu înţeleg rostul acestei instituţii.
Mulţi confundă Opoziţia cu simplul fapt al existenţei unui grup de reprezentanţi politici (deputaţi, senatori) care se opun politicilor unui guvern anume. Eventual, se extinde acest termen asupra partidelor "de opoziţie" şi chiar a simpatizanţilor acestora, alegători obişnuiţi.
Haideţi să facem puţină ordine în idei. De aceea, vă invit să considerăm următoarea situaţie. Avem alegeri parlamentare. Sistem de vot pe listă, proporţional. Trei partide îşi împart astfel, practic, toate mandatele: A (33%), B (33%), C (33%). Ce se întâmplă? Cel mai probabil este să se creeze o alianţă majoritară - să spunem A şi B cu un total de 66% - şi o Opoziţie cu 34%.
Dar nu aşa operează unele sisteme parlamentare. Sunt cazuri unde mandatele în Executiv se distribuie, mai mult sau mai puţin, în proporţie cu greutatea politică a fiecărui grup (circa 33% fiecare, în exemplul nostru). În acest caz, nici Parlamentul nu mai este divizat strict între o Putere şi o Opoziţie.
Când se întâmplă asta? Există trei condiţii uzuale. Prima este să existe un sistem de vot proporţional. Aceste sisteme împart mandatele între mai multe grupuri parlamentare, făcând obţinerea unei majorităţi un proces dificil. Aşa încât uneori partidele preferă să divizeze puterea în funcţie de ponderea fiecăruia. Dacă credeţi că acest sistem este exotic, priviţi la modul în care, în România, legea cere ca reprezentanţii din diferite consilii şi comisii să fie distribuiţi în funcţie de algoritmul politic. A doua condiţie este existenţa unui Executiv colegial. Iar a treia condiţie este existenţa unei culturi politice consensuale.
Rezultatul, cumulat, al acestor trei condiţii, este un sistem în care toate partidele parlamentare participă la exerciţiul puterii. Fiecare, desigur, în proporţie cu numărul de mandate.
Să privim acum din cealaltă direcţie. Iar pentru asta trebuie să ne întoarcem la originile parlamentarismului modern, adică în Anglia secolului al XVIII-lea.
"Opoziţia", ca instituţie, apare înainte de constituirea sistemului modern de partide. Acest lucru pare bizar, pentru că noi suntem obişnuiţi să considerăm, astăzi, "Opoziţia" ca fiind, prin definiţie, un partid sau o coaliţie de partide.
Sistemul arăta astfel. Exista ceva numit "Coroana". Pentru a simplifica, să spunem că ne referim la Rege. Monarhul numea miniştrii şi exercita, prin aceştia, puterea executivă. La început, Executivul era, efectiv, controlat de Rege.
Problema era că acest Executiv trebuia să aibă susţinere în Parlamentul care vota impozitele. Iată de ce, cu timpul, monarhul a început să îşi aleagă miniştrii dintre parlamentarii influenţi. Însă Parlamentul mai cuprindea şi o facţiune opusă Regelui. (De ce anume exista această fractură în secolul al XVIII-lea, nu ne interesează acum).
Atunci se naşte "Opoziţia". Să notăm că termenul este scris corect cu literă mare pentru că desemnează o instituţie anume. "Opoziţia" era acea facţiune din Parlament care se opunea Cabinetului controlat de Rege şi dominat de persoana Primului-Ministru. În secolele XIX şi XX, sistemul este caracterizat de trei elemente: sistem de vot majoritar, un Executiv dominat de Primul-Mnistru şi o cultură politică adeversarială.
În orice sistem politic, democratic sau nu, există "opoziţie". Însă nu oriunde există o "Opoziţie" în acest sens restrâns, tehnic. Oriunde există oameni sau grupuri care nu sunt de acord cu ceea ce spune stăpânirea. Dar nu oriunde există această constelaţie precisă de elemente pe care o desluşim, pentru prima dată, în secolul al XVIII-lea britanic.
Acum putem răspunde mai precis la întrebarea: de ce, uneori, în sistemele contemporane, lipseşte "Opoziţia"? Uneori această lipsă este previzibilă. Există, desigur, o "opoziţie", dar sistemul de vot proporţional, un executiv colegial şi o cultură politică a consensului contribuie (în doze diferite), la ştergerea graniţelor dintre grupurile politice.
Alteori însă e vorba de cazuri patologice (din punctul de vedere al funcţionării unei democraţii moderne). Un exemplu - clasic, din păcate. În sistemele cu vot majoritar, într-un tur se poate întâmpla ca Puterea să "sponzorizeze" partide politice inventate sau să mituiască politicieni de opoziţie pentru a forma partide artificiale. Scopul este clar: să rupă din voturile opoziţiei reale.
Un alt exemplu vine din zona migraţiei post-electorale. Desigur, libertatea de mişcare a parlamentarilor este un principiu sacru al unui sistem reprezentativ modern. Câtă vreme ei acţionează conform conştiinţei lor, au tot dreptul să voteze cum doresc sau să se alăture unui grup parlamentar sau altul. Problema intervine atunci când motivele acestei mobilităţi sunt imorale sau de-a dreptul ilegale. Altfel spus, atunci când Puterea cumpără - la pachet sau la bucată - parlamentari.
Opoziţia nu este, aşadar, un lucru simplu. Nu este suficient să spui, din când în când, "Nu sunt de acord!". Trebuie să înţelegi şi în ce fel trebuie organizată activitatea de opoziţie.
Iar opţiunile sunt foarte variate. De pildă: dorim un climat politic mai degrabă consensual sau unul mai degrabă adversarial? Un Executiv colegial sau unul dominat de un Prim-Ministru? Unul cu "opoziţie" (sau chiar "opoziţii") sau cu o "Opoziţie"?
Avem un model? O schiţă, un plan, o direcţie? Se gândeşte cineva, dincolo de interesele proprii sau acelea ale propriului partid, la cum trebuie să arate, ideal, un sistem Putere-Opoziţie?
Winston Churchill observa, la un moment dat: "Cu cât te uiţi mai mult în urmă, cu atât vezi mai departe în faţă". Iar ce ne arată istoria, în acest caz, este că e o mare distanţă de la o mulţime de opozanţi la o autentică Opoziţie.
Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2015, 11:33)
Bate saua ca sa oriceapa iapa
Imi place cum scrie domnul Avramescu de cand e ambasador. A dobandit staif diplomatic. Pacat ca iapa noastra nu stie carte si e si surda.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2015, 17:16)
Degeaba ! Poa' sa aresteze si 1000 de sebastieni ghita ca sudul ROMANIEI INFRACTOARE va f*a*t*a* inca p-atatia Mafioti tip bunea stancu de braila, mazare, nicusor constaninescu, stan de prahova, boscodeala de braila, ala de la mehedinti, frunzaverde, golanul de vrancea oprisan, nechita plus il capo di tutti cappi sir dragnea !
Ce au in comun toti acestia : STIMA MEA SI A NENUMARATILOR ANONIMI AI ACESTEI TARI, nu chiar cati 7, 4 milioane de acum 2 ani !!! Vorbesc foarte serios : atata timp cat aceste LICHELE si HAIMANALE pesedisto -tariceniene, in cardasie cu adrian nastase, cu puscariasul voiculescu, cu acoperirea bandei de infractori ai familiei costiniu samd, toata RETEAUA VOICU - GHITA, toti astia SUNT VOTATI DE IMBECILII DE PE ROMANIA TV SI LATRINA 3 ,BRAVO MAFIEI, BRAVO LOR ! NE MERITAM CU VARF SI INDESAT LICHELELE ! Pentru ca scuzati-ma , ce e la dreapta e jale : pai cu MONICA MOCOVEI IESITI ? Sau cu banda lu' CHILIMAN ? CE MI-E PSD, CE MI-E PNL, sa le dam sictir tuturor !
2. Cum insanatosim draga noastra democratie?
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 25.06.2015, 14:40)
Cine stie, ia premiul cel mare.
Da. Opozitia din democratia noastra este profund patologica, adica anormala, bolnavicioasa, morbida, nesanatoasa. Fosta Putere, actuala Opozitie odata instaurata a inceput sa strige ca apucata: Jos Guvernul! Si de atunci o tine intruna tot asa. Pai asta este rolul ei odata alungata de la putere? Nu era mai nimerit si potrivit pentru ea sa-si analizeze pacatele, sa mearga la Procuratura si sa-si spuna pacatele, se curete, sa se pocaiasca? Asa ar fi fost normal, dar ea nu si nu, in loc sa spuna clar si raspicat: iata am adus oameni noi, pe jefuitori i-am dat pe mina Procuraturii, si promit sa nu mai jefuiesc tara si poporul ei, ba mai mult dau indarat zecile de miliarde de euro jefuite, ea cu oamenii ei cei vechi tooot o tine langa : Jooos Guvernul! Jooos Ponta!
Este drept ca si actuala Putere, in loc sa traga invataminte din pataniile fostei Puteri, s-a apucat sa faca si ea ce stie mai bine: sa cumpere nemernici apartinind fostei Puteri, sa sponsorizeze partide noi formate de oamenii vechii Puteri, sa dea cu pomeni in stinga si-n dreapta, crezind gresit ca asa isi asigura o guvernare vesnica, sa jefuiasca tara ca-n codru.
Parca s-a raaasturnat cerul peste noi, impedicindu-ne sa realizam orice miscare pentru buna guvernare a tarii. Nimic nu sa schimbat, doar ca in loc sa jefuiasca gasca lui Basescu, jefuieste gasca lui Ponta.