Lumea trăieşte momente istorice, dar acest lucru nu pare să impresioneze foarte mult mass-media autohtonă - sunt şi câteva excepţii. Există premisele ca peste destul de puţin timp să ne aflăm în faţa unor transformări (economice, sociale...) radicale iar noi să replicăm tâmp ridicând din umeri: "dar nu am ştiut". Privind, în ultimele 3 zile, principalele jurnale de ştiri ale televiziunilor şi primele pagini ale ziarelor centrale, cu greu poţi să îţi conturezi o imagine a crizei prin care trece economia mondială. La noi, capul de afiş îl ţin lucruri care în mod evident nu au cum să influenţeze viaţa a cel mult 100 de persoane: moartea unui om de afaceri (la noi, toţi afaceriştii sunt miliardari, deşi nu prea înţelegem în ce monedă), câteva accidente la scăldat şi pe şosele, un caz de corupţie mai vechi decât majoritatea vinurilor de pe piaţă, un scandal la bloc şi două - trei bătăi în sau pe lângă nişte cluburi. Acestea sunt informaţiile primordiale pentru poporul, din ce în ce mai puţin numeros, care mai consumă ştiri. Restul se alimentează exclusiv cu bârfe. De la tabloide nu are nimeni pretenţii, aşa încât Oana, Moni, Vârciu, Iri şi tot restul faunei îşi pot vedea liniştiţi de treabă. Consumatorii unor astfel de ştiri chiar merită o "criză" care să-i readucă în simţiri şi cu picioarele pe propriile pământuri sterpe. În schimb există şi oameni care vor informaţii şi trebuie să înlăture multă zgură pentru a ajunge la ele. Cu politicienii lucrurile sunt clare, pentru unii şi raiul e un iad atât timp cât nu este condus de ei, iar pentru ceilalţi, aflaţi la conducere, şi cea mai sordidă latrină este un hotel de lux sub măiastra lor îndrumare. Până la un punct, aflat foarte jos, aceştia pot fi înţeleşi. De neînţeles este însă atitudinea unor conducători de redacţii de ştiri, care fie sunt incompetenţi şi nu reuşesc să trieze ştirile cu adevărat importante, fie vor să abată atenţia consumatorilor, pentru ca aceştia să poată fi mai uşor manipulaţi.
Pe acest fond, să încerci să lansezi o discuţie serioasă despre criză este o întreprindre sortită eşecului. Ca şi în cazul bolilor, am fost obişnuiţi să spunem de fiecare dată că anumite afecţiuni grave îi pot lovi doar pe alţii -" mie nu mi se poate întâmpla!"-, nu facem nimic să preîntâmpinăm, iar când într-un final nedorit suntem puşi în faţa unei astfel de nenorociri suntem incapabili să mai reacţionăm logic. În urmă cu patru ani, alţii manifestau simptomele unui început de criză economică iar pentru noi acest lucru era doar un fapt divers uşor amuzant, legat de capra grasă a vecinilor de continent. Partea tristă este că am fost afectaţi aproape mortal, ne-am revenit cât să putem respira fără aparate, iar acum părem să o luăm de la capăt, refuzând să privim dincolo de fereasta salonului.
• NOTĂ
Cititorii sunt invitaţi (www.bursa.ro) să participe cu subiecte la această rubrică, gândită pentru recuperarea bunului-simţ.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2011, 00:04)
foarte adevarat!!!!!!
2. fără titlu
(mesaj trimis de Motro în data de 09.08.2011, 09:01)
Presa este o forma de exprimare a libertatii de gandire care contribuie la formarea opiniei publice.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Lotro în data de 09.08.2011, 09:51)
presa e libera sa gandeasca dar nu sa si scrie liber...
opinia publica , de ani buni tinde catre 0
clasa politica este singura ramura infloritoare de pe la noi .
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2011, 10:25)
Da, dar ce ne facem cand presa este singura forma de exprimare libera si necenzurata (nepedepsita) a tampeniei ?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2011, 11:52)
Alegem ce sa citim.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de BOBO în data de 09.08.2011, 12:39)
AR TREBUI MAI MULTI SA CREEM UN CURENT DE OPINI PRIN CARE SA SE REPINGA MIZERIA CARE NE INCONJOARA SI CODUCE(FARA NICI O TENTA POLITICA-DOAR ECONOMIC SI MORAL
)
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de MARIA în data de 09.08.2011, 16:58)
Bobo, vreau sa fii tu sefu' nostru, ma, tu, cum ai ramas tu pana acum in anonimat...??!
Dar am o rugaminte suprema la tine: mai intai, invata LIMBA ROMANA ...scrisa !
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.08.2011, 14:36)
Nu-i suficient; daca aleg sa citesc sau nu o tampenie sau tampeniile care ma inunda zilnic, e ceva - care ma afecteaza sau nu, dar, picatura chinezeasca a tampeniilor inoculate zilnic mentalului colectiv nu mai depinde de optiunea mea sau a ta; aceasta face raul/ distruge , adaugandu-se altor nenorociri pe care suntem obligati sa le suportam zi de zi.
Si daca poti percepe ca timpul meu/ al tau, trece iremediabil, fiind influientat in mod direct de "forma de manifestare a libertatii de gandire" manifestare care (de)formeaza opinia publica si accepti aceasta, atunci halal opinie....iti meriti soarta.
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.11.2011, 18:22)
Orbi et urbi .....