Organizaţia Naţiunilor Unite a deschis o anchetă privind presupusele atacuri chimice în Siria

V.D
Internaţional / 6 februarie 2018

Organizaţia Naţiunilor Unite a deschis o anchetă privind presupusele atacuri chimice în Siria

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a deschis o anchetă privind presupusele atacuri chimice ale regimului sirian împotriva unor localităţi controlate de către rebeli, a anunţat astăzi Comisia internaţională de anchetă privind Siria, mandatată de către ONU.

''Comisia a primit mai multe informaţii - care sunt acum în curs de investigare - potrivit cărora bombe ce conţineau se pare clor ar fi fost utilizate în satul Saraqeb (provincia Idlib) şi în Douma (Ghouta Orientală), a indicat Comisia într-un comunicat, relatează AFP.

Luni, Washingtonul a afirmat, prin intermediul ambasadoarei sale la ONU, Nikki Haley, că dispune ''de probe ce provin de la zeci de victime'' şi care confirmă folosirea de clor în atacurile comise de către regimul sirian.

Cei circa 400.000 de locuitori ai Ghoutei Orientale, un fief rebel apropiat Damascului, sunt asediaţi din 2013.

Comisia internaţională de anchetă, prezidată de către brazilianul Paulo Pinheiro, a ajuns anul trecut la concluzia privind responsabilitatea Damascului în atacul sângeros cu gaz sarin din 4 aprilie 2017, în care au murit peste 80 de persoane.

De la izbucnirea războiului în Siria în 2011, regimul lui Bashar Al-Assad a fost acuzat de mai multe ori de către ONU că a recurs la clor sau gaz sarin în atacuri chimice, soldate uneori cu morţi. În ianuarie, el a dezminţit recurgerea la arme chimice, o poziţie reafirmată luni de către reprezentantul său la ONU.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb