OTV, amendat din nou pentru nerespectarea dreptului la propria imagine

Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 7 iunie 2005

Postul de televiziune OTV a fost amendat cu suma de 250 milioane lei de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), întruniţi în şedinţă publică în data 2 iunie.

Sancţiunea a fost aplicată ca urmare a încălcării, în emisiunea "Dan Diaconescu Direct" difuzată în data de 1 iunie 2005, a prevederilor art. 14 din Decizia nr. 248/2004, privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Invitatul emisiunii în cauză, Corneliu Vadim Tudor, a adus acuzaţii de natură să afecteze grav imaginea unor persoane, fără ca moderatorul să-i solicite să indice probe în susţinerea afirmaţiilor acuzatoare.

Corneliu Vadim Tudor a spus despre Corneliu Ciontu că "este o lichea" care "a luat de la oameni, de ordinul a zeci de miliarde de lei", despre Miron Mitrea: "unul din marii gangsteri ai României, care trebuie băgat la puşcărie cu sau fără proces", despre Dan Voiculescu: "colonel de securitate, care a furat 300 de milioane de dolari, banii securităţii, deci ai statului român", iar despre Adrian Năstase că "a încercat să spargă partidul nostru în 2002 prin Sever Mesca şi Ilie Neacşu, cu ajutorul lui Hrebenciuc, care le-a plătit 2 miliarde de lei, ca să tipărească acea mizerie de carte în două volume împotriva mea."

În stabilirea cuantumului amenzii, CNA a ţinut seama de faptul că postul OTV a mai fost amendat de patru ori pentru încălcarea Deciziei CNA nr. 248/2004 privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, care prevede obligaţia moderatorului de a cere invitaţilor fie să probeze afirmaţiile acuzatoare, în situaţia în care aceştia lansează acuzaţii de natură penală sau morală, concrete, fie să indice probele care le susţin.

Reprezentanţii CNA susţin că moderatorul acestei emisiuni, deşi cunoaşte legislaţia din domeniul audiovizualului, normele şi reglementările CNA privind demnitatea persoanei şi dreptul la propria imagine, le încalcă şi le deturnează sistematic spiritul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb