OUG PENTRU SALVAREA CFR MARFĂ  Activele companiei - folosite pentru returnarea ajutorului de stat declarat ilegal de Comisia Europeană

George Marinescu
Politică / 11 mai 2022

Sursa foto: facebook.com/ CFR Marfă

Sursa foto: facebook.com/ CFR Marfă

Guvernul a aprobat, astăzi ordonanţa de urgenţă prin care CFR Marfă îşi va putea achita o parte însemnată din obligaţiile fiscal-bugetare prin transmiterea unei părţi din activele deţinute de companie către statul român prin intermediul Ministerul Transporturilor, care le va putea administra sub orice formă, inclusiv prin înstrăinarea/concesionarea în cadrul unor achiziţii publice. Ordonanţa de urgenţă va produce efecte doar după comunicarea acceptului Comisiei Europene privind stingerea datoriilor CFR Marfă prin dare în plată.

"Prin derogare de la prevederile art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea operatorului de transport feroviar de marfă, creanţele fiscale şi bugetare administrate de Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare a Finanţelor, se sting prin trecerea unor active din proprietatea acestuia în proprietatea publică sau privată a statului, după caz, şi în administrarea ministerului de resort - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii", se arată în actul normativ adoptat de guvernul Ciucă.

Textul mai prevede că solicitarea operatorului de transport feroviar de marfă de trecere a activelor în proprietatea statului, aprobată prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, este avansată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este însoţită de următoarele înscrisuri:

a) lista activelor propuse pentru transfer;

b) raportul de evaluare al activelor propuse, realizat de un evaluator independent, autorizat în condiţiile legii, finalizat cu cel mult 3 luni înainte de data depunerii cererii;

c) analiza tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia, analiză care să cuprindă, fără a se limita la, necesitatea operaţiunii şi beneficiile economice preconizate a se realiza în activitatea operatorului de transport feroviar de marfă;

d) documentul justificativ din care rezultă agreerea de către Comisia Europeană a stingerii datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă prin dare în plată.

Solicitarea CFR Marfă va fi făcută în termen de 90 zile de la obţinerea documentului justificativ din care rezultă agreerea de către Comisia Europeană a stingerii datoriilor prin dare în plată.

Stingerea totală sau parţială a creanţelor fiscale şi bugetare se face la valoarea de piaţă a activelor determinată prin raportul de evaluare, întocmit de către un evaluator autorizat în condiţiile legii.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi CFR Marfă vor încheia un proces-verbal de trecere a activelor în proprietatea statului, prin intermediul căruia activele trec în proprietatea publică sau privată a statului, raportat la criteriile legale. Procesul-verbal va cuprinde valoarea de piaţă a activelor şi constituie titlu de proprietate. Bunurile respective, care sunt grevate de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri, drepturi de retenţie sau sechestre, în afara celor administrate de instituţia administraţiei publice centrale creditoare, nu constituie obiectul ordonanţei de urgenţă aprobată de Guvern decât cu acordul scris al creditorului şi cu renunţarea acestuia la sarcinile instituite.

Din preambulul actului normativ, reţinem că Guvernul a luat această decizie din cauza obligativităţii de a recupera cu celeritate ajutorul de stat declarat nelegal de Comisia Europeană şi din cauza faptului că

nerecuperarea urgentă a acestui ajutor poate conduce la costuri

accesorii a căror valoare pot dubla suma declarată ca ajutor de stat.

"Astfel, s-a concluzionat că modalitatea prezentă aleasă, care include darea în plată a activelor, este singura care poate răspunde cerinţelor Comisiei Europene, atât pentru recuperarea ajutorului de stat, cât şi pentru restabilirea echilibrului concurenţial. (...) În lipsa unui mecanism alternativ de rambursare a ajutorului de stat declarat nelegal de către

operatorul de transport feroviar de marfă, reglementat prin legislaţia internă, riscul închiderii necontrolate a societăţii, ca urmare a demersurilor de executare silită a companiei, şi a eliminării bruşte a acesteia de pe piaţa de transport feroviar de marfă este iminent, afectând în mod direct industriile strategice şi clienţii deserviţi de către companie", se precizează în preambulul ordonanţei de urgenţă.

Guvernul a considerat necesară adoptarea acestui act normativ şi prin prisma actualului context geopolitic generat de conflictul militar din regiunea Mării Negre, în care transportul de marfă pe calea ferată a preluat o parte din transportul de pe căile navigabile, fapt care vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi

extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată.

Actul normativ se referă la ajutorul de stat în valoare de 363 milioane euro acordat de către guvernul Ponta în anul 2013 companiei CFR Marfă, ajutor ce a fost declarat ilegal de Comisia Europeană, deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au vegheat la restructurarea şi reorganizarea societăţii de stat în vederea optimizării activităţii acesteia. La suma iniţială s-au adăugat şi alte datorii la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, neachitate de CFR Marfă din 2010, astfel că valoarea debitului se ridică la 570 milioane euro.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb