Pacea de la Cotroceni

După ce a pierdut toate confruntările electorale de anul acesta - de două ori prin intermediari, la alegerile locale din vară şi la cele parlamentare de pe 9 decembrie şi o dată prin neprezentare, le referendumul de revocare - Traian Băsescu a încercat să câştige pacea postelectorală. Sugerând, cu o vehemenţă regizată, că nu îl va mai desemna pe Victor Ponta pentru funcţia de prim ministru, oricare va fi rezultatul alegerilor, Traian Băsescu a indus un element suplimentar în campanie şi a deturnat dezbaterea publică. De ce să fi făcut asta? Mai ales că astfel ar fi putut întări votul anti ARD. Poate pentru că, intuind rezultatul votului, deloc surprinzător câtă vreme 99% din sondajele de opinie îl anunţau, crea astfel condiţiile pentru o negociere de pe poziţii relativ avantoajase cu USL. Odată cu insinuarea în dezbaterea publică a informaţiilor privind întâlnirea "informală" de miercuri seara de la palatul Cotroceni, ieşirile de campanie ale lui Traian Băsescu capătă un sens. Faptul că informaţiile privind această întâlnire vin toate pe filiera Cotroceni, de la sceneta înmânării foii de hârtie lui Martin Schulz la fotografia de grup de la finalul Consiliului european de vineri până la "dezvăluirea" întâlnirii în media, dau seama despre un scenariu menit să deturneze dezbaterea publică de la analiza victoriei tranşante a USL la manevrele de culise. În doar câteva zile USL a fost pus în defensivă?

Pare destul de probabil că în acest fel Traian Băsescu a încercat să-şi conserve funcţia de preşedinte şi să câştige timpul necesar pentru a declanşa contra-atacul. Toată punerea în scenă de la Bruxelles, urmată de convocarea la aceeaşi oră a tuturor partidelor reprezentate în parlament, indică intenţia de a sugera controlul puterii. Ca şi în momentul imediat următor suspendării din vară, liderii USL nu au riscat să se aventureze într-o confruntare al cărei ecou internaţional rămânea incert. Chiar dacă au câştigat fără drept de apel, au acceptat, dacă nu un pact cu Băsescu, cel puţin o dis­cuţie care punea "ţara la cale". În felul acesta victoria USL era relativizată. Mai rămânea doar problema punerii USL în defensivă, iar tema "trădării" în favoarea şantajiştilor maghiari trebuia amorsată.

Când duminică seara Traian Băsescu se "îngrijora" pe Facebook, la o oră la care nu mai putea schimba mare lucru, de evoluţia prezenţei alegătorilor maghiari la vot, introducea implicit în atenţia opiniei publice şi tema UDMR şi creştea astfel nervozitatea atât în rândurile USL cât şi ale comentatorilor de presă. Subiectul a fost bine comentat de televiziuni înaintea anunţării rezultatului alegerilor. Doar două ore şi jumătate mai târziu, când Victor Ponta anunţa posibila cooperare cu UDMR - în formula deja celebră: constituţională, parlamentară sau guvernamentală - se declanşa furtuna. USL era pus în defensivă chiar de propriii săi aliaţi mediatici. De fapt, o formă consociativă de guvernare, tipic europeană, în care, aşa cum s-a întâmplat din 1996 încoace, faptul că UDMR ar fi cooptat la guvernare era un gest logic. Pe de o parte marja de manevră a lui Traian Băsescu era limitată, pe de altă parte se creeau condiţiile unei guvernării de largă coaliţie prin care tema noului Viktor Orban să fie minimizată. Naţionalismul naiv sau reaua credinţă au contribuit la lansarea unei ofensive mediatice împotriva trădătorilor. UDMR-ului i s-a reproşat tot răul din România, iar celor de la USL trădarea alegătorilor. Şi dacă USL va fi obligat de această reacţie să cedeze şi să nu coopteze şi UDMR la guvernare, va fi doar învingătorul de etapă, care va fi uşor de izolat cu prima ocazie. Iar ocaziile nu vor lipsi!

Pacea de la Cotroceni este o iluzie în care nu crede niciunul dintre participanţi. Întâlnirea, cerută probabil de ambasadorul american, a fost mai degrabă una de contact, decât una a reconcilierii. Şi asta o sugerează tocmai spectacolul pus în scenă de Traian Băsescu la Bruxelles şi la Bucureşti.