PÂNĂ LA FINALUL ANULUI BCR Banca pentru Locuinţe vrea 130.000 de clienţi

Mihaela Mihai
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 septembrie 2009

BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) va reuşi să ajungă la 130.000 de clienţi, până la finalul anului, cu 24% mai mulţi decât în prezent, ale căror contracte vor însuma peste 2,8 miliarde lei, potrivit estimărilor lui Carmen Schuster, vicepreşedintele instituţiei.

Domnia sa se aşteaptă ca, anul viitor, numărul clienţilor să urce cu cel puţin 25%. Proiecţiile de creştere ale băncii pot fi puse pe fondul amplificării intenţiei populaţiei de a investi în îmbunătăţirea condiţiilor de locuit (de la 72% în 2007, la 85% anul acesta), concomitent cu schimbarea comportamentul financiar al oamenilor, aceştia urmând să devină mai precauţi şi mai realişti în urma crizei, concluzii ce reies din studiul naţional realizat în perioa­da iulie - august 2009 de către BCR BpL.

Studiul a mai relevat că predomină investiţiile în dotări noi şi reparaţii majore, care angajează fonduri mai mici. Astfel, dacă în 2007, 40% din populaţia urbană dorea să achiziţioneze noi dotări pentru locuinţă, în acest an, procentul a crescut la 54%. O creştere s-a înregistrat şi la nivelul celor care doresc să cumpere o locuinţă (de la 13% în 2007 la 15% în 2009), mai arată studiul.

Piaţa produselor care combină economisirea cu creditarea va avea un potenţial de 440.000 clienţi în următorul an

BCR BpL estimează că piaţa celor care ar putea achiziţiona produse care combină economisirea cu creditarea, destinate renovării sau modernizării apartamentelor, cumpărării sau construirii de imobile (n.r. numite Bauspar) se ridică la 6,54 milioane clienţi, fiind formată din persoane de 20-65 ani, din mediul urban, cu venit stabil.

Potrivit studiului citat, 25% dintre aceştia sunt interesaţi de produsele de tip bauspar, iar 7%, ceea ce însumează 440.000 clienţi, doresc să acceseze un astfel de produs în următoa­rele 12 luni.

Studiul a mai arătat că vulnerabilitatea economică măreşte atractivitatea faţă de produsele de tip economisire-creditare, cei expuşi la şomaj fiind mai atenţi la câştigurile şi libertatea pe care le oferă acest produs, precum prima de la stat, dobânda mai mică la credit, rambursarea în maxim şapte ani sau posibilitatea de a folosi banii şi în alte scopuri.

Creditul bauspar este preferat celui simplu, potrivit studiului, şi datorită securităţii şi flexibilităţii pe le oferă.

Sistemul de economisire-creditare va constitui, potrivit studiului, o alternativă de certitudine şi siguranţă şi în lumea post-recesionară, doamna Schuster apreciind că a fost singurul sistem care a susţinut economisirea în timpul crizei.

"Vom introduce produse noi când vom constata că există un segment solid din populaţie care solicită produse alternative", a menţionat doamna Schuster, adăugând că BCR Bpl beneficiază de un portofoliu stabil de clienţi în proporţie de 92%, pe care nu doreşte să-i perturbe cu un număr prea mare de produse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb