Papa Francisc va oficia funeraliile predecesorului său Benedict al XVI-lea

M.C.
Internaţional / 5 ianuarie 2023

Papa Francisc va oficia funeraliile predecesorului său Benedict al XVI-lea

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi astăzi dimineaţă, în Piaţa Sf. Petru, pentru înmormântarea Papei Emerit Benedict al XVI-lea oficiată de succesorul său Francisc, o premieră în istoria recentă a Bisericii, potrivit AFP, informează News.ro.

Ceremonia, "solemnă, dar sobră", potrivit Vaticanului, ar trebui să înceapă la ora 09.30 (08.30 GMT), în prezenţa multor şefi de stat şi de guvern, inclusiv a cancelarului german Olaf Scholz.

De luni până ieri, 195.000 de credincioşi au venit la Bazilica Sfântul Petru să-i aducă un omagiu teologului german, care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani şi a cărui demisie în 2013 a surprins întreaga lume. Prefectura Romei estimează pentru înmormântare un aflux de 100.000 de oameni.

Joseph Ratzinger va fi apoi înmormântat, în privat, în cripta bazilicii unde s-a odihnit Ioan Paul al II-lea până în 2011, alături de alţi 90 de papi.

Doar două delegaţii, Germania şi Italia, au fost invitate oficial de Sfântul Scaun, dar mulţi lideri politici, demnitari religioşi şi capete încoronate din întreaga lume şi-au confirmat prezenţa. Printre aceştia, regele belgienilor Philippe, preşedinţii italian, polonez şi togolez, fosta regina Sofia a Spaniei sau ministrul francez de interne Gerald Darmanin.

Sicriul lui Benedict al XVI-lea va fi transferat la ora 08.50 (07.50 GMT) de la bazilică în Piaţa Sf. Petru, unde va fi rostită rugăciunea rozariului. Aceasta va fi urmată de o liturghie de aproximativ două ore de rit latin, în mai multe limbi, concelebrată de peste 4.000 de cardinali, episcopi şi preoţi.

Joseph Ratzinger a renunţat la slujirea sa înainte de moarte, înmormântarea sa va urma liturghiile rezervate înmormântărilor papilor, "cu unele diferenţe", a explicat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Conform tradiţiei, sicriul de chiparos în care va odihni Papa Benedict al XVI-lea va conţine monede şi medalii bătute în timpul pontificatului său, pallium-ul (veşmântul liturgic) precum şi un text care descrie pe scurt pontificatul său, aşezat într-un cilindru metalic.

Peste o mie de jurnalişti din 30 de ţări au fost acreditaţi pentru eveniment şi au fost mobilizaţi 1.000 de poliţişti, precum şi numeroşi voluntari italieni.

Un astfel de eveniment este o premieră în istoria recentă a Bisericii Catolice. În 1802, Pius al VII-lea a condus funeraliile lui Pius al VI-lea, care murise în exil în Franţa cu trei ani mai devreme, dar acesta din urmă nu renunţase la funcţia sa.

Genial profesor de teologie, Joseph Ratzinger, un intelectual rezervat, care nu s-a simţit confortabil în prezenţa mass-media şi cu băile de mulţime, a fost timp de un sfert de secol protectorul dogmei Bisericii din Roma în fruntea congregaţiei pentru doctrina credinţei înainte de a fi ales papă în 2005.

Pontificatul său a fost marcat de crize multiple, precum scandalul Vatileaks din 2012, care a scos la iveală o vastă reţea de corupţie la Vatican.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb