Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a sesizat, ieri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Parchetul General) împotriva europarlamentarei Diana Iovanovici Şoşoacă, pe care o acuză de săvârşirea infracţiunii de "promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război", conform articolului 5 din OUG nr. 31/2002.
Denunţul vine în urma unui discurs susţinut de Diana Iovanovici Şoşoacă în plenul Parlamentului European, pe 11 februarie 2025, în cadrul căruia europarlamentara a susţinut că "nimeni nu l-a egalat vreodată" pe Nicolae Ceauşescu, afirmând că acesta "a avut cea mai bună politică externă" şi a reuşit să aducă pacea în Orientul Mijlociu. Aceste declaraţii au fost catalogate de IICCMER drept o tentativă de reabilitare a imaginii dictatorului, condamnat pentru genocid şi crime împotriva umanităţii.
Potrivit OUG 31/2002, promovarea cultului unor persoane vinovate de crime împotriva umanităţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. În acest context, IICCMER a considerat necesar să sesizeze organele de urmărire penală pentru ca acestea să dispună măsurile legale corespunzătoare.
Daniel Şandru, preşedintele executiv al IICCMER, a subliniat gravitatea declaraţiilor europarlamentarei, considerându-le o "ofensă adusă memoriei victimelor regimului comunist" şi o încercare de cosmetizare a dictaturii ceauşiste. Acesta a avertizat că astfel de mesaje periculoase trebuie sancţionate pentru a proteja valorile democratice şi adevărul istoric.
Rămâne de văzut dacă această sesizare se va finaliza cu un rechizitoriu la adresa Dianei Şoşoacă din partea Parchetului General. Amintim că anul trecut, în 26 noiembrie 2024, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, Alex Florenţa, Procurorul General al României, a afirmat că multe dintre sesizările făcute cu privire la Călin Georgescu şi Diana Şoşoacă s-au încheiat cu neînceperea urmăririi penale, deoarece teza I a articolului 5, coroborată cu articolul 2 litera c) din OUG nr. 31/2002 stabileşte că infracţiunea menţionată are ca premisă existenţa unei hotărâri de condamnare prin care s-a stabilit anterior vinovăţia persoanelor al căror cult este în prezent promovat.
Într-un comunicat emis de Parchetul General în 26 noiembrie se preciza: "Or, aceste condiţii prevăzute de norma de incriminare limitează semnificativ sfera persoanelor a căror apologie în discursul public poate întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, de cele mai multe ori simplele referinţe generale la personaje istorice care nu au suferit astfel de condamnări penale neîntrunind condiţiile prevăzute de textul incriminator".
În cazul sesizării întocmită ieri de IICCMER, problema de mai sus sesizată de Procurorul General nu există, atât timp cât în 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu a fost condamnat la moarte şi executat pentru mai multe infracţiuni printre care şi aceea de genocid.
Singura problemă ce ar apărea în cazul deciziei trimiterii Dianei Şoşoacă în faţa instanţei ar fi imunitatea de care beneficiază ca membru al Parlamentului European, dar şi acest impediment se poate rezolva printr-o simplă cerere de ridicare a acestei imunităţi adresă instituţiei europene respective.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 10:21)
Nu, afirmația că Nicolae Ceaușescu a adus pacea în Orientul Mijlociu este o exagerare.
Ceaușescu a încercat să joace un rol de mediator în conflictul arabo-israelian, mai ales în anii ’70, datorită relațiilor bune atât cu statele arabe, cât și cu Israelul. Un moment important a fost vizita sa în Orientul Mijlociu în 1972, când a discutat cu lideri precum Anwar Sadat (Egipt) și Golda Meir (Israel). Ulterior, el a avut și un rol indirect în pregătirea negocierilor de pace de la Camp David (1978), în sensul că a susținut ideea unei soluții negociate.
Totuși, pacea dintre Egipt și Israel a fost rezultatul negocierilor directe dintre aceste țări, mediate în principal de SUA, sub președinția lui Jimmy Carter. România lui Ceaușescu a avut o influență diplomatică, dar nu a fost un factor decisiv în încheierea păcii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 10:25)
ceausescu n-a fost in stare sa dea macar mancare, apa calda, caldura si curent la un popor angajat 100%. adica nu era in stare sa asigure necesitatile de baza, d-apoi prosperitate.
si nu nu din cauza "platii datoriilor la zero". alea erau deja zero din martie 1989. pana in decembrie 89 nu s-a vazut nici o imbunatatire a vietii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2025, 15:34)
Curățați locul după Soso și sterilizați mediul.
Soso dăunează sănătății.