Comisiile juridică şi pentru administraţie ale Camerei Deputaţilor au dat raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului prin care se stabileşte ca acvila ce apare pe stema ţării să fie încoronată, anunţă deputatul liberal Grigore Crăciunescu într-un comunicat remis azi redacţiei.
Crăciunescu, iniţiator al acestui proiect, arată că propunerea legislativă este justificată prin necesitatea de "a sublinia ideea de continuitate, de suveranitate şi unitate a statului român şi a perioadei în care acestea au fost obţinute, ca reper de însemnătate crucială pentru statul român".
Liberalul consideră că readucerea coroanei pe capul acvilei poate avea "un rol educativ şi demonstrativ pe de o parte, iar pe de altă parte, dezbaterea publică asupra Stemei Naţionale ar readuce în actualitate valorile şi simbolurile care le reprezintă".
"A venit momentul ca să încheiem cu tot ceea ce a însemnat perioada comunistă, să ne asumăm trecutul şi istoria cea adevărată şi să înţelegem mesajul transmis de Regele Mihai care spunea că Stema «este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică şi a naţiunii în devenirea ei»", este de părere Crăciunescu.
Plenul Camerei Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect legislativ.