PARLAMENTUL EUROPEAN DĂ UN ULTIMATUM COMISIEI: Respectarea statului de drept - condiţie imperativă pentru deblocarea fondurilor pentru redresare şi rezilienţă

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 11 iunie 2021

Respectarea statului de drept - condiţie imperativă pentru deblocarea fondurilor pentru redresare şi rezilienţă

Parlamentul European solicită Comisiei de la Bruxelles ca, în termen de cel mult două săptămâni, "să îşi îndeplinească obligaţiile" în temeiul Regulamentului privind statul de drept, se arată într-o rezoluţie adoptată ieri cu 506 voturi pentru, 150 împotrivă şi 28 abţineri.

Deputaţii europeni arată că noul instrument de condiţionalitate pentru protejarea bugetului Uniunii Europene este în vigoare de la 1 ianuarie 2021 şi se aplică şi fondurilor de redresare şi rezilienţă. Cu toate acestea, Comisia nu a propus nicio măsură în temeiul noilor norme şi nu a respectat termenul de 1 iunie stabilit de Parlament în rezoluţia sa din 25 martie pentru finalizarea orientărilor privind aplicarea regulamentului. Această situaţie "constituie un temei suficient pentru introducerea de acţiuni în justiţie în temeiul articolul 265 din TFUE împotriva Comisiei", afirmă aceştia.

Riscul ca bugetul UE să fie utilizat abuziv în unele state membre a crescut, iar statul de drept se deteriorează, subliniază eurodeputaţii care îndeamnă Comisia să abordeze rapid încălcările grave ale principiului statului de drept în unele state membre, care pun în pericol în mod grav distribuirea echitabilă, legală şi imparţială a fondurilor UE.

"Comisia ar trebui să utilizeze toate instrumentele necesare, inclusiv procedura prevăzută la articolul 7 din Tratatul UE, cadrul UE privind statul de drept şi procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, pentru a aborda încălcările persistente ale democraţiei şi ale drepturilor fundamentale în UE, inclusiv atacurile la adresa libertăţii mass-mediei, a jurnaliştilor, precum şi a libertăţii de asociere şi de întrunire" arată deputaţii europeni.

Referitor la rezoluţia de ieri, deputatul european Siegfried Mureşan (PNL/PPE), coraportor al Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, arată: "Comisia Europeană nu trebuie să facă nicio concesie politică şi trebuie să aprobe planurile naţionale cu respectarea tuturor prevederilor regulamentului privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă prin care se finanţează aceste planuri. De asemenea, cerem transparenţă totală în alocarea şi utilizarea fondurilor europene prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Comisia trebuie să se asigure că fondurile utilizate fac obiectul mecanismului privind corelarea fondurilor europene de statul de drept astfel încât să evităm frauda şi folosirea abuzivă a banilor".

Siegfried Mureşan mai afirmă că este nevoie de un echilibru între investiţii şi reforme în planurile naţionale, iar acestea trebuie să vizeze vulnerabilităţile din economiile ţărilor membre.

Deputaţii europeni solicită implicarea autorităţilor locale, societăţii civile şi a tuturor partenerilor sociali în implementarea şi monitorizarea planurilor naţionale, deoarece aceştia ştiu cel mai bine care sunt nevoile comunităţilor şi sectoarelor pe care le reprezintă şi se pot asigura că banii ajung acolo unde este cea mai mare nevoie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb