Parlamentul European încurajează apariţia unui nou minister la Bucureşti

Ziarul BURSA #Politică / 1 iulie 2011

Apariţiei unui nou minister, în cadrul cabinetului Boc, responsabil cu gestionarea fondurilor europene prinde contur având în vedere că Parlamentul European încurajează acest lucru.Chiar dacă ţara noastră a făcut mici progrese în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a fondurilor europene, încă ne aflăm mult în urmă faţă de alte state membre. Trebuie menţionat că la nivelul Uniunii Europene există mai multe state care dispun de un asemenea minister responsabil cu gestionarea fondurilor comunitare, inclusiv Polonia şi Spania, care în perioada trecută de programare au absorbit absolut toate fondurile puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană.

Petru Luhan, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, crede că absobţia de fonduri poate creşte semnificativ dacă se va concretiza acest demers: "Ultimele state care au aderat la UE se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor însă consider că România poate reuşi să atragă tot ce i-a fost pus la dispoziţie până în 2013 (sau 2016 conform regulii n+3 care permite României sa utilizeze fondurile încă 3 ani după terminarea perioadei de programare 2007-2013), cu condiţia să realizeze această reformă instituţională. Este nevoie de o nouă unitate administrativă, cu statut juridic puternic şi care sa fie recunoscută la Bruxelles, formată din personal stabil şi bine calificat, care să lucreze împreună cu experţi ai Comisiei Europene şi ai firmelor de specialitate recunoscute pe plan naţional şi european. La nivelul UE încercăm în continuare să simplificăm şi să modernizăm normele şi procedurile de alocare a fondurilor. Consider că este necesar ca şi la nivel naţional să se realizeze acest lucru. Această simplificare va contribui la creşterea ratei de absorbţie şi la scurtarea termenelor de plată ".

Cum Uniunea Europeană doreşte să aibă un interlocutor concret pe această temă, premierul Emil Boc a discutat în cadrul coaliţiei posibilitatea înfinţării unui minister care să gestioneze fondurile europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb