Parlamentul Rusiei va supune votului pe 21 februarie suspendarea participării ţării la Adunarea Parlamentară a OSCE, a anunţat marţi preşedintele Dumei (camera inferioară a legislativului rus), Viaceslav Volodin, informează news.ro.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) are 57 de membri, printre care Ucraina, SUA şi Rusia. De la invadarea Ucrainei de forţele ruse, activitatea organizaţiei a fost practic paralizată de folosirea de către Rusia a dreptului de veto pe care îl are fiecare ţară membră a OSCE.
''Este timpul să spunem 'la revedere' Adunării Parlamentare a OSCE. Organizaţia duce lipsă absolută de independenţă, este politizată şi dansează după cum cântă Washingtonul. Dar cel mai rău lucru în această situaţie este că şi noi plătim bani, noi suntem unul dintre cei mai mari plătitori'', a spus Volodin într-o şedinţă a Dumei, potrivit unui comunicat al acestei instituţii.
Cele două camere ale parlamentului rus, Duma şi Consiliului Federaţiei, vor vota simultan suspendarea participării Rusiei şi oprirea contribuţiei financiare a Moscovei la OSCE, a adăugat el.
În contextul în care partidul Rusia Unită - care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin - deţine o majoritate covârşitoare în parlament, este improbabil ca rezoluţia să întâmpine vreo opoziţie.
De asemenea, Duma ia în calcul posibilitatea ca Rusia să părăsească şi alte organizaţii internaţionale, adaugă comunicatul citat.
La finalul lui 2023, Ucraina şi aliaţii săi baltici, care se învecinează cu Rusia, au refuzat să participe la reuniunea anuală a miniştrilor de externe din OSCE din cauza prezenţei ministrului de externe rus Serghei Lavrov.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2024, 12:16)
Nu ne pasa!
Parlamentul rus exista doar pe hartie
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2024, 18:12)
Perfect - ca si asa puneau veto la tot!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2024, 18:23)
Inchideti ferestrele cand voteaza ca alfel “ploua” cu deputati mujici:-)