Părţile tari şi părţile moi ale lui 2003

Nu aveţi senzaţia că 2003 a trecut foarte repede? Atît de reprede că nici nu am apucat să-i facem creştinescul bilanţ, să apucăm să amintim ce a fost bun, ce a fost rău sau ce a fost pur şi simplu în anul pe care tocmai l-am încheiat? Să profităm că uşile sălilor de licitaţie sînt încă troienite şi să facem acum ce nu am putut face în urmă cu cîteva săptămîni, nu neapărat din cauza sărbătorilor prelungite, cît a faptului că evenimentele demne de poves-tit s-au petrecut pînă în preaj-ma Ignatului.

Pe scena caselor de licitaţie de obiecte de artă în 2003 a jucat un nou actor important. Nu este vorba de Mihai Călin, cel care a ţinut, pentru un timp, ciocanul vînzăriilor, ci de în-treaga casă "Monavissa". Lansată, ca un spectacol, în decembrie 2002, "Monavissa" a funcţionat fără bîlbe în acest prim an, de parcă experienţa în domeniu a celor de la această nouă casă de licitaţie s-ar nu-măra cu anii. În acelaşi timp, în activitatea casei "Alis" a intervenit o noutate, pauza de vară, după ani buni în care, fie că era zăpuşeală sau ningea cu fulgi mari şi deşi, în august, licitaţiile de la Teatrul de operetă se ţineau în ritmul de fier devenit proverbial, duminică diminea-ţa, o dată la două săptămîni. Principiul programului flexibil pare să fi devenit stăpîn la "Alis" devreme ce în perioada săr-bă-torilor de iarnă întîlnirile au devenit săptămînale şi, ca la supermarket, "galantarele" au fost mereu luate cu asalt. Şi la "Hanul cu tei" au continuat şedinţele în acest an, al şaselea de existenţă a casei de licitaţie care completează galeria de antichităţi de la etajul încîntătorului ansamblu din zona veche a Bucureştiului. Rezultatele înregistrate aici nu ameninţă recordurile atinse prin alte părţi, dar asta nu are nici o importanţă, "Hanul cu tei" fiind deja un fenomen aparte pe piaţa obiectelor de artă.

În domeniul licitaţiilor de artă putem vorbi nu numai de case ci şi de evenimente notabile în 2003. În urmă cu exact două luni, la 9 noiembrie, a fost stabilit noul record pentru o pictură vîndută la licitaţie, de fapt pentru un obiect vîndut la o licitaţie din România, în general. Atunci, pictura lui Grigorescu, "Fata culcată în iar-bă", care a figurat şi la retrospectiva din 1984-1985, a fost vîndută cu preţul de pornire, nu mai puţin de 2,348 de miliarde de lei. Asta însemna şi încă mai în-seamnă vreo 70 de mii de dolari, recordul detronat fiind de numai 50 de mii de dolari. El fusese stabilit în august 2001 tot de o pictură a marelui Nicolae Grigorescu, fapt care nu mai miră pe nimeni de vreme ce şapte dintre primele zece picturi cel mai bine vîndute la licitaţiile "Alis" sînt realizate de acest clasic al picturii româ-neşti.

În 2003 a reapărut pe piaţă, hotărît şi la preţuri mari, Mina Byck-Wepper, o pictoriţă de mare forţă şi talent, dar foarte puţin cunoscută la noi, poate că şi din cauză că a trăit mult în Germania, unde a şi murit în urmă cu, în acest an, exact patru decenii. Tot în noiembrie trecut, la "Monavissa", pe trei lucrări ale artistei s-a obţinut 9.200 de euro, iar în decembrie pentru "Alegoria toamnei", o acuarelă cu aer de Art Nouveau, s-a obţinut 1.200 de euro. Totuşi, o piesă mult mai slabă, probabil din aceeaşi sursă, un desen în tuş şi creion numit "Le balcon" nu a reuşit, în decembrie, la "Alis", să obţină nici măcar cele 2,8 milioane de lei cerute în deschidere. Dacă asta a fost tot, în-seamnă că reapariţia pe piaţă a lucrărilor semnate Mina Byck Wepper a fost nedrept de meteorică. Şi nu am reuşit nici măcar să ne edificăm asupra anului naşterii sale. După "Monavissa" şi "Alis" consideră că evenimentul a avut loc în 1894, în timp ce Tudor Octavian în capitolaşul pe care i l-a dedicat în cartea sa cu pictori români uitaţi îl plasează în 1900.

Nici în 2003 nu s-a reuşit edificarea unei cote constante sau consistente pentru marii pictori plecaţi de curînd dintre noi. Ar fi multe nume de scris aici, dar cel mai edificator exemplu este Ion Alin Gheorghiu. Deşi regretatului pictor i-a fost des-chisă, anul de abia trecut, ceva mai mult decît o retrospectivă, un fel de manifestare complexă, cu muzică şi reuniuni ale prietenilor şi admiratorilor, totuşi, la licitaţie, lucrările sale nu s-au prea vîndut. Motivul este unul singur - preţul prea mare cerut prea repede. Ion Pacea pare să fi depăşit acest impas în timp ce lucrările lui Corneliu Baba au o cotă constant bună şi uşor în creştere.

În anul centanarului naşterii sale, Alexandru Ciucurencu a continuat să se vîndă la preţuri bune. A fost cel mai serios omagiu, celelalte manifestări, care la Academie, care pe Academiei, fiind destul de superficiale şi de complezenţă. De multe, dar cam mărunte expoziţii a beneficiat şi centenarul naşterii lui Victor Brauner, un alt tip plecat din România şi ajuns mare la Paris. La GalAteCa, peste drum de expunerea Brauner de la Muzeul Naţional de Artă al României, întîi s-au vîndut incredibil de bine afişele unei expoziţii Brauner de la o fundaţie americană pentru ca, la o ulterioară şedinţă "Monavissa" din 2003, să nu se mai dea nici acest afiş şi nici o excepţională litografie color de Victor Brauner, numită "Traces et interstices", şi realizată la Paris, în 1963.

Anul trecut ne-am îmbogăţit bibliotecile cu cel puţin două lucrări de referinţă. Cea mai tare este, indiscutabil, cartea dedicată de Tudor Octavian pictorilor români de care am cam uitat sau n-am prea auzit. Volumul de muncă a fost uriaş, s-a căutat mult în sursele primare dar, din fericire, produsul final a putut beneficia şi de un ambalaj pe măsură, adică de sprijin şi sponsorizări care să îi permită aşa numitele condiţii grafice deosebite. Interesant este că mulţi dintre pictorii revelaţi de Tudor Octavian sînt pomeniţi pe la licitaţii, de cîţiva ani, acum formîndu-se deja un grup de vreo 30-40 care apar constant în catalogul vînzărilor. Mai ales că lucrările vîndute la licitaţie au început să reapară din ce în ce mai mult în vînzare şi la intervale de timp din ce în ce mai scurte. Şi la aceeaşi casă de licitaţie, chiar dacă plimbatul de la o casă la alta se practica de mai mult timp, fie că lucrarea se vindea, se propunea doar fără să fie adjudecată sau nici măcar nu era primită în licitaţie.

A doua carte de referinţă, de care nu am apucat, încă, să scriem, este "250 de pictori români. 1890-1945". Volumul reia în condiţii grafice mult mai bune, dar fără prea mari modificări cartea "50 de ani de pictură. 1890-1945. Dicţionarul pictorilor din România" publicată în 1996 şi care a beneficiat de o circulaţie foarte redusă. Din păcate au fost reluate şi erorile şi inconsecvenţele aces-tui volum care are, însă, şi mari calităţi.

În 2003, din nefericire, doi mari oameni de artă, pe care îi numeam contemporani, au trecut în nemurire. Întîi a fost pictorul Constantin Piliuţă, iar sfîrşitul de an ne-a adus vestea tristă a dispariţiei celei care a slujit arta cu maşina de scris: Amelia Pavel. Deşi nu i se poate reproşa că în anii post revoluţionari nu a mărturisit despre cele văzute, cunoscute şi trăite în mediile elevate în care a trăit dintotdeauna, cărţile şi articolele sale ne vor lipsi, fără nici o îndoială.

Conectare la cursul internaţional al pieţei şi artei româneşti este foarte departe dar nu putem trage linie fără a menţiona cîteva momente în care s-a aflat că existăm pe glob. Un superb safir care a aparţinut reginei Maria a fost vîndut, în acelaşi noiembrie de care am tot vorbit, cu un milion şi jumătate de dolari. Adjudecarea s-a petrecut la o licitaţie de bijuterii celebre şi scumpe organizată de casa londoneză "Christie's" la Geneva, oraşul elveţian ce devine din ce în ce mai mult preferat pentru licitaţiile internaţionale de bijuterii. Dacă în 2002, Brâncuşi a stabilit un nou record mondial pentru o sculptură vîndută la licitaţie, la sfîrşitul lui 2003, recordul pentru automobile a fost atins, tot la o licitaţie "Christie's", dar de la New York, în prezenţa Nadiei Comăneci, fina premierului Adrian Năstase. În calitate de membră a unei prestigioase fundaţii ce grupează numai glorii ale sportului, Nadia a participat la licitaţia la care fondurile strînse urmează să fie cheltuite pentru promovarea sportului, eradicarea sărăciei şi a abuzului de droguri. Cel mai mare preţ obţinut vreodată pentru un automobil este de 1,7 milioane de dolari şi a fost plătit de Juliana Terian pentru un Mercedes-Benz SLR McLaren de tipul celor folosite în circuitele de Formula 1.

Văzînd zorii anului 2004 mijind, subsemnatul, şi nu Şeherezada, se opreşte, deocamdată, aici şi vă urează să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în acest an cu plăcere.