PASCAL LAMY, OMC: Comerţul mondial va înregistra o scădere fără precedent în 2009

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 decembrie 2009

Potrivit OMC, relaţiile comerciale mondiale au fost afectate sever, în ultimul an, de criza financiară.

Potrivit OMC, relaţiile comerciale mondiale au fost afectate sever, în ultimul an, de criza financiară.

Comerţul mondial ar urma să scadă cu peste 10% anul acesta, ca urmare a crizei economice mondiale, avertizează directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy, subliniind că declinul este unul "fără precedent" pentru vremurile actuale. "În februarie 2009, criza a atins punctul culminant", a spus Lamy, în cadrul unui forum organizat în Seul - Coreea de Sud.

Reprezentantul OMC a precizat că atât oferta, cât şi cererea au fost puternic afectate de criza financiară globală. În opinia sa, volumul tranzacţiilor comerciale va scădea în principal din cauza recesiunii economice, a lipsei de finanţe şi a măsurilor de protecţionism. Pascal Lamy a subliniat că OMC va continua să monitorizeze politicile economice, în special pe cele care tind să creeze protecţionism.

Directorul OMC arată că guvernele trebuie să ia cu foarte mare atenţie deciziile de renunţare la măsurile de stimulare a economiei, întrucât încă există riscuri ce ameninţă redresarea.

Lamy a afirmat: "Măsurile luate de guvernele şi băncile centrale din lume au readus, în parte, ordinea pe pieţele financiare internaţionale. Au fost angrenate eforturi de remodelare a sistemului financiar internaţional. Guvernele au lansat planuri de cheltuieli publice în vederea facilitării redresării".

Domnia sa a adăugat: "La mai puţin de un an, putem spune că s-au realizat progrese, însă mai sunt multe de făcut". Pascal Lamy a subliniat că Asia se redresează mai rapid decât alte regiuni. Însă, potrivit oficialului OMC, ţările asiatice ar trebui să monitorizeze pachetele de stimulente fis-cale, ca să se asigure că economiile care beneficiază de acestea nu se vor supraîncălzi.

Reprezentantul OMC a amintit şi de ţările sărace, arătând că acestea au fost cel mai puternic lovite de criză. Conform spuselor lui Pascal Lamy, afluxurile de capital din ţările în curs de dezvoltare au scăzut semnificativ, ca reacţie la criza financiară mondială, ajungând de la 9% din PIB, la o medie de circa 2,5%. "Acest lucru afectează acumularea de capital, res-pectiv creşterea în ţările care au mare nevoie de capital", a mai subliniat oficialul OMC.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb