Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de 24 ore, a patru administratori de firme pentru săvîrşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, şantaj, spălare de bani, potrivit unui comunicat de presă al DNA.
Din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:
"În cursul lunii septembrie 2011, inculpatul Hornung Christian Erich a iniţiat, constituit şi coordonat un grup infracţional organizat format din inculpaţii Beko Andras, Cotoroi Ioan Doru şi Andras Zoltan şi alte persoane, grup ce a acţionat până în cursul lunii decembrie 2012, pe raza judeţelor Bihor şi Maramureş, în scopul săvârşirii unor fapte de corupţie şi spălare a banilor.
De precizat este faptul că, în cadrul grupării infracţionale exista o disciplină internă, o ierarhizare şi o specializare pe domenii de activitate a membrilor, aceştia având roluri şi sarcini prestabilite, existând totodată o premeditare, organizare şi supraveghere atentă a activităţilor infracţionale desfăşurate, în vederea realizării scopurilor ilicite propuse, inculpatul Hornung Christian Erich fiind cel care coordona activitatea întregului grup infracţional, pe toată durata de manifestare, fiind persoana care ,,stabilea regulile" şi care avea controlul atât pe componenta faptelor de corupţie, cât şi pe cea de spălare a banilor", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în perioada 2010 - septembrie 2013, "inculpatul Hornung Christian Erich, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi şi a altor peroane din cadrul grupului, în mod repetat, prevalându-se de influenţa avută asupra primarilor din trei comune situate în judeţul Bihor dar şi asupra membrilor comisiilor de licitaţie constituite şi însărcinate cu evaluarea ofertelor privind atribuirea unor contracte de execuţie lucrări, a pretins de la doi oameni de afaceri (denunţători în cauză) suma de 5.283.805 lei, primind în total 988.546 lei.
Aceşti bani au fost primiţi de inculpatul Hornung Christian Erich în schimbul promisiunii că va discuta cu persoanele respective şi că-i va determina pe aceştia să asigure o bună colaborare pentru realizarea lucrărilor respective prin asigurarea unui circuit rapid al documentelor, prin acceptarea situaţiilor de lucrări şi prin plata facturilor în cel mai scurt timp şi, de asemenea să declare drept câştigătoare a licitaţiilor organizate pentru proiectele respective, o firmă a unuia dintre oamenii de afaceri.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Hornung Christian Erich l-a constrâns pe unul dintre denunţători să-i remită suma de 606.176 lei (ca diferenţă dintre suma totală pretinsă de 790.000 lei şi suma deja achitată în contul societăţii comerciale controlată de inculpat, respectiv suma de 183.830 lei), ameninţându-l că, în caz contrar, va efectua demersuri pentru a nu-i mai fi perfectată nicio formalitate necesară pentru a putea finaliza lucrările, că va discuta cu dirigintele de şantier să nu semneze fazele de lucrări şi că, în consecinţă, nu-i vor mai fi decontate celelalte lucrări realizate în cadrul unuia dintre proiecte.
De asemenea, inculpatul l-a ameninţat pe omul de afaceri că va discuta cu primarul uneia dintre comune pentru a-i fi reziliat contractul, că va aduce un executor pentru a-l evacua de pe şantier, că va aduce un evaluator care va respinge toate lucrările efectuate de către societatea comercială respectivă şi că, în loc să obţină contravaloarea lucrărilor efectuate va fi obligat să plătească penalităţi, iar lucrarea va fi scoasă la licitaţie şi va fi atribuită unei alte firme.
Pentru a disimula remiterea sumelor de bani pretinse, inculpatul Hornung Christian Erich a iniţiat, constituit şi coordonat un amplu circuit de spălare a banilor proveniţi din infracţiunile de corupţie, în care au fost angrenate persoane fizice şi societăţi comerciale cu sediul fiscal pe raza judeţului Maramureş, precum şi instituţii de credit.
Astfel, sumele de bani pretinse pentru traficarea influenţei erau facturate de către inculpatul Hornung Christian Erich, în numele societăţilor comerciale deţinute de către membrii grupului infracţional organizat, către societăţile comerciale deţinute de către cei doi oameni de afaceri, sub forma unor prestări de servicii în domeniul construcţiilor sau sub forma închirierii de utilaje de construcţii.
Sumele pretinse erau ulterior virate de către denunţători, în conturile societăţilor comerciale indicate de către inculpatul Hornung Christian Erich care coordona mecanismul de ,,plimbare" a sumelor de bani, prin conturile bancare ale mai multor firme către conturile bancare ale unor persoane fizice, de unde sumele de bani erau retrase succesiv, în numerar, de la bancomatele instituţiilor de credit".
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca, la data de 23 octombrie 2015, să fie prezentaţi Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.