Coaliţia care a forţat demisia lui Septimiu Stoica de la conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) numără paisprezece case de brokeraj (în articolul de ieri pe această temă, am menţionat greşit că ar fi numai zece).
Cele paisprezece societăţi deţin, în total, aproape o cincime din acţiunile BVB (19,9639%), întrunind condiţia prevăzută de Statut să deţină minimum 10% pentru a obliga convocarea Adunării generale.
La întâi noiembrie, cele paisprezece case de brokeraj au depus la Bursă solicitarea pentru convocarea AGA, cu scopul principal să revoce Consiliul Bursei şi să provoace "alegeri anticipate".
Ultimele completări birocratice la această solicitare au fost depuse pe 12 noiembrie.
A doua zi, Septimiu Stoica a notificat Consiliului Bursei intenţia sa să demisioneze.
Cele paisprezece case de brokeraj au reproşat actualei conduceri a Bursei patru lipsuri mari şi late:
1. lipsa de coeziune;
2. lipsa transparenţei şi a dialogului cu acţionarii BVB;
3. lipsa de iniţiativă;
4. arbitrariul în arogarea de funcţii la conducerea unor instituţii ale pieţei.
Cele paisprezece case de brokeraj împărtăşesc convingerea că în scurt timp, cu o conducere corespunzătoare, acţiunile emise de Bursa de Valori Bucureşti ar putea atinge valoarea de un miliard de euro. Este o cifră extrem de ispititoare pentru patronii caselor de brokeraj, cei care au primit gratuit acţiunile BVB (în acest moment, ultimele tranzacţii cu acţiuni BVB conduc la o valoare totală a Bursei de aproximativ o sută de milioane de euro - de zece ori mai puţin decât visează "cei paisprezece").
Din "coaliţia rebelă" fac parte casele de brokeraj apropiate Bursei de la Sibiu (deţinătoare de pachete cu acţiuni sibiene cu dimensiuni mai "conturate"); case de brokeraj apropiate sau având tangenţă cu Cristian Sima - "rebelul numărul 1", cel care a declanşat revoltă; case de brokeraj care au sau au avut de a face cu fondul de investiţii american condus de Siminel Andrei - motorul transformărilor, fuziunilor, negocierilor, restructurărilor pieţei de capital - cel care a fost exilat în insula Sfânta Elena la ultimele alegeri când a fost preferat Septimiu Stoica la preşedinţia Bursei;
şi mai sunt şi case de brokeraj independente conduse de oameni care gândesc cu capul lor cum este (fără să fie singurul) Alex Elian - broker pe mărfuri şi valori, speculator pur-sânge.
Câteva scenarii circulă printre brokeri, prefigurând evenimentele viitoare.
Printre ele, unul afirmă că manevra demisiei lui Septimiu Stoica şi propunerea sa ca preşedinţia să-i fie preluată de directorul general al BVB Stere Farmache, nu ar urmări decât să zădărnicească accesul la conducerea Bursei al lui Siminel Andrei, văzut ca un Napoleon întors din exil.
Scenariul, deşi verosimil, prezintă două imponderabile: prima - AGA încă nu a aprobat modificările de Statut care să-i permită directorului general BVB să cumuleze şi funcţia de preşedinte, iar Stere Farmache încă nu a afirmat în clar dacă ar accepta funcţia de preşedinte; a doua - Siminel Andrei nu s-a pronunţat deloc că ar mai dori să preia funcţia de preşedinte al Bursei, după dezamăgirea de acum doi ani, când, în virtutea meritelor sale reale, se vedea ales preşedinte fără contracandidat.
În sfârşit, mai sunt posibile şi variante surpriză, căci lumea pare să fi uitat cum, la momentul demisiei sale din Consiliul Bursei, Cristian Sima a ameninţat că va reveni ca preşednite al ei, ba chiar că o va prelua cu totul.
Şi deşi, atunci, toată lumea l-a crezut "gură-mare", iată-l dovedindu-şi seriozitatea - Septimiu Stoica demisionează şi "alegerile anticipate" au devenit foarte posibile (în ocazia acestui articol, Cristian Sima a avut gura foarte, foarte mică - a refuzat orice comentariu).
Va fi Stere, va fi Siminel, va fi Sima?
Se pare că Bursa va rămâne sub semnul unui "S", dar, oricum, nu al lui Septimiu Stoica.
1. tot pd-ul?
(mesaj trimis de datcu în data de 21.11.2007, 08:26)
Tot el!