Patru săptămâni de declin pentru euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 ianuarie 2015

Patru săptămâni de declin pentru euro

1,1754 dolari - cursul minim al ultimilor nouă ani, atins în 8 ianuarie

Moneda unică europeană s-a depreciat în intervalul 5-9 ianuarie pe pieţele externe, pentru a patra săptămână la rând, euro înregistrând astfel cea mai lungă perioadă de declin din septembrie 2014 până acum. Scăderea are la bază aşteptările legate de lansarea, luna aceasta, a unor noi măsuri de stimulare monetară din partea Băncii Centrale Europene (BCE), în condiţiile în care inflaţia din zona euro a intrat pe teritoriu negativ în decembrie.

Euro a scăzut cu 1,3% săptămâna trecută, la 1,1842 dolari pe piaţa din New York. La data de 8 ianuarie, moneda europeană a atins cursul minim al ultimilor nouă ani raportat la cea americană (1,1754 dolari), după ce o sursă din interiorul BCE a declarat că guvernatorii instituţiei s-au întâlnit ca să discute pe marginea lansării unui program de achiziţii masive de obligaţiuni suverane (relaxare cantitativă).

Conform sursei, care a fost citată de agenţia Bloomberg, experţii BCE au elaborat, într-o şedinţă ce a avut loc în 7 ianuarie, mai multe scenarii privind achiziţia de obligaţiuni suverane în valoare de până la 500 de miliarde de euro (591 miliarde dolari). Sursa spune că guvernatorii BCE au analizat inclusiv achiziţia în exclusivitate de obligaţiuni cu ratingul de top "AAA" sau de titluri cu un calificativ de până la "BBB-". Chiar dacă scenariile prezentate s-au concentrat pe achiziţia masivă de obligaţiuni guvernamentale, au fost luate în considerare şi programe mai mici de 500 de miliarde de euro. Guvernatorii nu au luat, însă, nicio decizie cu privire la implementarea unuia din aceste scenarii, potrivit sursei.

Oficialii BCE au refuzat să facă vreo declaraţie oficială cu privire la un eventual program pe care îl vor lansa.

Un program de achiziţii de active în valoare de 500 de miliarde de euro ar duce BCE la jumătate din obiectivul său de a-şi extinde bilanţul, de la 2.200 miliarde de euro în prezent până la 3.000 de miliarde de euro, şi de a împiedica o spirală deflaţionistă în zona euro. Luna trecută, preţurile de consum din regiune au intrat în teritoriu negativ pentru prima dată în ultimii cinci ani (-0,2%), iar preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că banca este gata să răspundă la riscul unei spirale deflaţioniste.

Decizia BCE privind o posibilă lansare a achiziţiilor de titluri suverane ar putea fi luată în reuniunea consiliului guvernatorilor programată pentru data de 22 ianuarie.

În opinia analiştilor, lansarea unui asemenea program va fi defavorabilă dinamicii euro, întrucât moneda unică va fi folosită masiv pentru finanţarea achiziţiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb