PDL propune facilităţi fiscale pentru firmele care au de încasat bani de la stat

F.A.
Politică / 16 octombrie 2013

Partidul Democrat Liberal (PDL) a depus, astăzi, în Parlament, o propunere legislativă privind amânarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate de operatorii economici care nu încasează creanţele la termenul de scadenţă de la instituţiile publice, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Proiectul presupune amânarea la plată a obligaţiilor fiscale principale pe o perioadă de doi ani şi a penalităţilor de întârziere dacă neplata obligaţiilor fiscale este cauzată de neîncasarea creanţelor de la instituţiile publice, iar firmele care beneficiază de această facilitate nu solicită dobânzi pentru neîncasarea creanţelor, se explică în comunicat.

Această măsură încearcă să evite intrarea în insolvenţă sau faliment a firmelor, fapt ce ar duce la salvarea unui număr important de locuri de muncă.

Gheorghe Ialomiţianu, ministru de finanţe în guvernul alternativ al PDL, a declarat: "Iniţiativa noastră reprezintă o mult aşteptată gură de oxigen pentru firmele care riscă falimentul din cauza politicilor guvernului Ponta. În cazul în care este vorba doar de incompetenţă şi lipsă de viziune, îi oferim premierului Ponta o soluţie la impasul în care se află mulţi operatori economici. Sperăm că falimentarea firmelor nu este însă o politică programată a guvernului Ponta. Din acest motiv îi solicităm Executivului să susţină demersul PDL, care este în egală măsură cerut şi de mediul de afaceri".

Domnia sa a conchis: "Modelul brevetat de Victor Ponta privind intrarea în insolvenţă sau în faliment a firmelor se bazează pe tăierea banilor pentru investiţii, având ca efect imposibilitatea instituţiilor publice să-şi plătească datoriile către firme. Guvernul Ponta declanşează apoi asupra acestor firme procedura de insolvenţă sau faliment".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb