PE a adoptat raportul privind acordul de cooperare UE-Elveţia în domeniul concurenţei

G.S.
Internaţional / 5 februarie 2014

Raportul redactat de europarlamentarul PC Sabin Cutaş cu privire la cooperarea UE-Elveţia în domeniul concurenţei a fost adoptat, astăzi, de către plenul Parlamentului European (PE), potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul european a declarat: "Un astfel de acord cu Elveţia este necesar, având în vedere poziţia sa geografică strategică pentru UE, prezenţa a numeroase întreprinderi europene pe teritoriul sau şi numărul de anchete desfăşurate în paralel de ambele jurisdicţii în ultimii ani".

"Sper că urmărirea judiciară a cartelurilor internaţionale şi sancţionarea infracţiunilor transfrontaliere grave vor fi mai eficiente în urma încheierii prezentului acord, iar dublarea muncii depuse de autorităţile responsabile în domeniul concurenţei pentru a lua decizii în cazuri similare şi riscul unor evaluări divergente se vor reduce", a subliniat europarlamentarul roman.

Sabin Cutaş consideră că cea mai importantă prevedere introdusă de acest tip de "acord de a doua generaţie" este posibilitatea pentru Comisia Europeană şi Comisia de Concurenţă din Elveţia să facă schimb de informaţii confidenţiale, ceea ce ar putea reprezenta un model pentru viitoarele acorduri bilaterale de cooperare în domeniul concurenţei.

"De aceea, pledez pentru mecanisme sigure pentru utilizarea şi transmiterea informaţiilor confidenţiale. De asemenea, executivul european ar trebui să garanteze efectivitatea programelor de clemenţă şi a procedurilor de tranzacţie", a conchis deputatul european.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb