Festivalul Cărţilor Deschise revine la Opera Comică pentru Copii cu 35 de evenimente şi 15 edituri partenere

M.B.
Miscellanea / 4 martie

Festivalul Cărţilor Deschise revine la Opera Comică pentru Copii cu 35 de evenimente şi 15 edituri partenere

Festivalul Cărţilor Deschise, ajuns la cea de-a treia ediţie, se desfăşoară între 7 şi 23 martie 2025 în Grădina Operei Comice pentru Copii, reunind 15 edituri care propun ateliere interactive, lansări de carte şi întâlniri cu autori contemporani precum Matei Vişniec, Ana Maria Lazăr şi Deea State, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Evenimentul se va desfăşura în fiecare vineri între orele 16:00-20:00, sâmbătă între 10:00-20:00 şi duminică între 10:00-16:00, iar accesul publicului este gratuit.

Festivalul se adresează cititorilor de toate vârstele şi include lansări de carte, dezbateri despre relaţia dintre literatură şi cinematografie, ateliere tematice şi proiecţii de lungmetraje. Printre editurile partenere se numără Arthur, Carminis, Casa Radio, Coresi, Corint, Creator, Gama, Humanitas, Katartis, Nemira, OrhiDeea, Sofiami, Univers, Usborne, Asociaţia Exupery şi platforma KidKit EDU.

Pe toată durata festivalului, Magazinul OCC oferă reduceri de 20% la toate titlurile din stoc. De asemenea, copiii sunt aşteptaţi în Regatul Editurii Gama, unde pot explora cărţile editurii şi participa la activităţi creative. Vizitatorii vor avea la dispoziţie şi un spaţiu de lectură amenajat de Bookster, iar datorită parteneriatului cu Pro Video, festivalul va include o dezbatere carte vs. film pe baza musicalului "Matilda the Musical", nominalizat la Premiile UNITER pentru Cel mai bun spectacol pentru copii. Pe 8 martie, de la ora 11:00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii va avea loc proiecţia filmului "Matilda", în regia lui Danny DeVito, urmată de o dezbatere interactivă. Biletele pentru proiecţie sunt disponibile pe bilete.ro, iar accesul la dezbatere este liber.

Festivalul sprijină, de asemenea, lectura în comunităţile defavorizate printr-o colaborare cu Fundaţia World Vision România. Vizitatorii sunt invitaţi să doneze cărţi pentru a fi distribuite în biblioteci din zone vulnerabile.

În perioada festivalului, pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii are loc premiera spectacolului "Hänsel şi Gretel", celebra operă a compozitorului Engelbert Humperdinck, regizată de Cristian Mihăilescu. Decorul, realizat de Adrian Damian, include elemente interactive şi ecrane LED mobile, iar costumele, semnate de Iolanda Mutu, completează atmosfera de poveste. Sub bagheta dirijorilor Gheorghe Iliuţă, Alexandru Ilie şi Andrei Stănculescu, Orchestra Operei Comice pentru Copii aduce la viaţă partitura lui Humperdinck. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii lansează Cardul OCC, un card electronic pentru accesul la activităţile şi atracţiile din Grădina OCC. Cardul funcţionează pe bază de tichete OCC, fiecare tichet având valoarea de 3 lei, şi permite o gestionare mai rapidă a plăţilor. Cardul poate fi reîncărcat şi rămâne valabil până la 31 decembrie 2025. Acesta poate fi achiziţionat şi reîncărcat la Magazinul OCC din Calea Giuleşti nr. 16, conform comunicatului.

Festivalul include ateliere tematice în care copiii vor crea obiecte personalizate folosind materiale neconvenţionale. Printre activităţi se numără realizarea de felicitări personalizate din hârtie manuală şi cadouri plantate, simbolizând grija faţă de cei dragi.

Pe 8 martie, în Sala Mare, va avea loc proiecţia filmului "Matilda" urmată de o dezbatere interactivă. În aceeaşi zi, la standul editurii Sofiami, copiii vor putea participa la atelierul "Un cititor salvează lumea", susţinut de Adina Chirica şi Oana Bucur. De asemenea, în Salonul Mozart va avea loc atelierul "Foca Fega şi bucuria poveştilor", susţinut de Claudia Oprescu.

Pe 9 martie, vizitatorii pot participa la atelierele de pictură cu apă şi degete la standul editurii Usborne, la un atelier de imaginaţie susţinut de Cristina Andone pe baza cărţii "Dar Motan", sau la o dezbatere despre "Micul Prinţ" în Căsuţa din Copac.

Printre evenimentele din 14 martie se numără întâlnirea cu ilustratoarele Ana Maria Găleţeanu şi Beatrice Andreea Gherghel, iar pe 15 martie vor avea loc ateliere interactive cu scriitori precum Ioana Nicolaie şi Matei Vişniec, potrivit aceleiaşi surse.

Festivalul se încheie pe 23 martie cu ateliere de lectură şi ilustraţie susţinute de Adina Rosetti şi Oana Ispir, precum şi cu prezentarea volumului "Poveşti adevărate din străbuni", de Elena Nane.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb