PENTRU ACEST AN Brokerii nu mizează pe dividende suplimentare de la companiile de stat

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 ianuarie 2020

Brokerii nu mizează pe dividende suplimentare de la companiile de stat

Dragoş Mesaroş, Goldring: "Dacă statul va reuşi să vândă licenţele 5G şi să listeze Hidroelectrica, atunci este posibil să nu fie nevoit să ceară distribuiri suplimentare"

Nu există premise clare care să indice că statul va cere în acest an dividende suplimentare de la companiille pe care le controlează, sunt de părere brokerii activi în piaţa noastră de capital, în condiţiile în care, în 2019 executivul nu a mai solicitat distribuiri suplimentare de la societăţi, pe final de an.

În 2018 şi 2017, Statul Român, prin diferite ministere, a cerut de la o serie de companii la care este acţionar majoritar ca, pe lângă alocarea de 90% din profitul anului anterior, să fie dis-tribuite dividende suplimentare din rezerve, solicitări venite pe final de an, îndeosebi pentru încadrarea deficitului bugetar în limita de 3%, conform prevederilor europene.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul casei de brokeraj Estinvest, ne-a declarat: "În 2019 statul nu a mai cerut dividende suplimentare de la companiile pe care le are în subordine şi este posibil ca la fel să se întâmple şi în 2020. De altfel, există poziţii din partea companiilor prin care se atrage atenţia că ar fi bine ca banii să fie direcţionaţi către proiectele de investiţii ale societăţilor. Probabil că statul se va limita să ceară dividende numai conform prevederilor legale, asta bineînţeles în condiţiile în care legea nu se va modifica".

Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare al societăţii Goldring a punctat că, problema distribuirilor suplimentare de bani către acţionari de companiile din subordinea statului ţine de cum va arăta bugetul în 2020. "Cred că, dacă statul va reuşi să vândă licenţele 5G şi să listeze Hidroelectrica, este posibil să nu fie nevoit să ceară dividende suplimentare. Din estimările mele, licenţele şi Hidroelectrica ar putea aduce între 1,2 şi 1,3 miliarde de euro, cea mai mare parte, de 800 poate 900 de milioane de euro urmând să vină de la 5G. Altfel, mă aştept să se ceară dividende speciale", ne-a spus Dragoş Mesaroş.

Brokerul a adăugat: "Dar probabil că, undeva la jumătatea anului, se va vedea dacă mai este sau nu nevoie de bani, pentru a mai acoperi găurile din buget".

Ţara noastră a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de peste 4% iar Comisia Europeană estimează că nici în 2020 şi 2021 nu ne vom încadra în ţinta de sub 3%, prognozele de deficit fiind de 4,4% pentru acest an şi de 6,1% pentru anul viitor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sunt mai rau anul asta cu cutitul la os, n-au de unde sa faca rost de 10 milioane de euro pt pensii si altele, cine ii mai imprumuta!!!!!

    Societățile deținute de stația au rezerve financiare mult mai mari decât potențialul lor de investiții rentabile. Aceste rezerve sunt probabil deținute sub forma de depuneri la bănci. Guvernul PSD solicita , prin dividende, o reducere a acestor depozite. Noul guvern, protejând bancile voroferi MaiMultVerde libertate acestor societăți deci sunt putine șanse de dividende suplimentare.

    O sa-i puna pe FP sa ceara si statul o sa aprobe.

    1. DIRECTORUL DE LA HIDROELECTRICA A ZIS , CA PROCEDURILE PANA LA LISTAREA EFECTIVA PE BURSA , V-OR DURA IN JUR DE 18 LUNI , DECI , IN NICI UN CAZ , ANUL ASTA !!! ASTA , DACA SE APUCA ACUM , DE TREABA !!! DAR , STITI CA IN ROMANIA , LUCRURILE SE MISCA GREU !!! BIROURILE SANT PLINE PESTE TOT , DE COMUNISTI PLICTISITI , SI CARORA , LE E FRICA , DE TOT CE-I NOU !!!

      Mdaa ce sa mai zicem. Listarea Hidroelectrica se amana an de an. Unii au imbatranit asteptand-o.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb