Beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic pot accesa credite pentru finanţarea activităţilor curente, prin băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), informează instituţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primei pe cap de animal (bovine, respectiv ovine/caprine) la care sunt îndreptăţiţi potrivit legii. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă de înregistrare a acestuia prin care confirmă: că a depus cererea de plată pentru PNDC în sectorul zootehnic la specia ovine/caprine, respectiv bovine, pentru anul 2011, că au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de plată depuse până la data emiterii adeverinţei, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal/exploataţia de bovine.
Totodată, beneficiarul trebuie să facă dovada că nu face obiectul excluderilor de la plata la data emiterii adeverinţei şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC, sectorul zootehnic la specia ovine/caprine, respectiv bovine, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. APIA precizează că valoarea creditului acordat este de până la 90% din totalul sumei calculate conform adeverinţei, iar Fondul de Garantare a Creditului Rural - FGCR IFN S.A. garantează până la 50% din valoarea creditelor acordate de către bancă. Cuantumul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine/caprine este de 40 lei/cap animal, în timp ce la specia bovine este de 410 lei/cap animal. Până în prezent, APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română şi Procredit Bank.