PENTRU NEREALIZAREA OFERTEI PUBLICE DE PRELUARE, Acţionar majoritar, obligat de instanţă să plătească daune

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 decembrie 2012

Acţionar majoritar, obligat de instanţă să plătească daune

Gheorghe Axinte, majoritarul de la "Corint" Târgovişte, trebuie să îl despăgubească pe minoritarul Emilian Rădescu

Emilian Rădescu, acţionar minoritar al "Corint" Târgovişte (simbol CONY) a obţinut, în instanţă, daune de 177.949 lei de la acţionarul majoritar Gheorghe Axinte, întrucât acesta din urmă a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de lansare unei oferte de preluare a companiei, prevăzută într-o decizie a Curţii de Apel Ploieşti.

Potrivit Deciziei numărul 31/11 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, pe fondul deţinerii a 61,13% din acţiunile "Corint" Târgovişte, şi conform articolului 203 din Legea numărul 297/2004, Gheorghe Axinte avea obligaţia să iniţieze o ofertă publică de preluare, adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare.

Conform sentinţei din 15 octombrie a Judecătoriei Târgovişte, Gheorghe Axinte trebuite să achite şi suma de 7.631 lei reprezentând cheltuieli de judecată reclamantului Emilian Rădescu, acţionar minoritar şi deţinător a 127.107 titluri ale "Corint" Târgovişte.

Conform articolului 203 din Legea pieţei de capital 297/2007, acţionarii care depăşesc 33% din titlurile unei companii sunt obligaţi la derularea unei oferte publice de preluare.

Până la decizia din 15 octombrie, care poate fi atacată cu apel, drumul lui Emilian Rădescu prin instanţe a fost lung şi anevoios.

Pe 26 martie 2008, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) l-a notificat pe acţionarul majoritar al societăţii "Corint" Târgovişte că trebuie să respecte prevederile legii şi să deruleze oferta publică de preluare.

Întrucât majoritarul nu s-a conformat, Emilian Rădescu s-a adresat Tribunalului Dâmboviţa, care, pe 20 octombrie 2008, i-a respins cererea, pe motiv că acţiunile tranzacţionate pe piaţa Rasdaq aparţin sistemului alternativ de tranzacţionare (ATS) şi, conform caracteristicilor acestui sis-tem, depăşirea pragului de 33% din acţiuni nu obligă la iniţierea ofertei publice de preluare.

Minoritarul a făcut apel împotriva acestei decizii.

Firma "Corint" Târgovişte este lis-tată pe piaţa Rasdaq care se află în prezent sub atenţia CNVM.

"Corint" Târgovişte se ocupă cu execuţia lucrărilor de investiţii pentru construcţii şi montaj metalurgic pe platforme industriale şi are un capital social de 3.075.251 lei, divizat în 3.075.251 titluri cu o valoare nominală de 1 leu/acţiune.

Un caz similar: Voiculescu versus Chelu

La sfârşitul anului 2011, omul de afaceri Cătălin Chelu a fost obligat să despăgubească grupul industrial "Voiculescu&Co" pentru încălcarea prevederilor legale de lansarea unei oferte publice de preluare. Valoarea prejudiciului a fost de aproximativ 500.000 de euro.

Obiectul litigiului l-a constituit nereluarea ofertei publice obligatorii, cu privire la acţiunile "Lacta Giurgiu" de către două companii deţinute de Cătălin Chelu care acţionau concertat şi care ajunseseră la o deţinere de peste 33% din acţiunile emitentului.

De altfel, omul de afaceri Cătălin Chelu a strâns o veritabilă colecţie de amenzi din partea CNVM, pentru nerespectarea obligaţiei de derulare a ofertelor publice de preluare.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. cnvm e pe mana cu majoritatea emitentilor...pacat ca nu da nimeni in judecata cnvm-ul...asa sa ne murdarim de tot cu piata de cacapital...vai,vai ce chinzai...

    1. Asa este CNVM e de vina. De aceea au salarii de 10000 de euro pe luna .

      Subscriu, CNVM e de vina. Sper sa vina o vreme cand sefii CNVM vor raspunde pentru prejudiciile aduse pietei de capital.

    Chelu trebuia sa faca OPP si la METY, ALT , etc. Probabil cazul Corint-Emilian Radescu) va reprezenta un precedent utill miilor de minoritari prejudiciati prin nerespectarea legii pieţei de capital 297/2007, prin pasivitatea CNVM care mai mult doar cand era atentionata mai soma cate un majoritar apoi il lasa in pace considerandu-se acoperita. Ori trebuia sa se autosesizeze in multe alte cazuri (UZIN este doar un mic exemplu)

    1. CNVM ar trebui sa se lupte prin instante cu majoritarii pentru ca acestia sa deruleze ofertele; ar mai trebui si sa propuna Parlamentului Proiecte de Legi mai usor de aplicat si mai eficiente; in schimb CNVM se limiteaza la a da amenzi pe care nu le plateste nimeni.

      CNVM are nevoie de minoritari tot mai putini, mai debusolati, mai stingheri si mai...deprimati?Chiar nu-si da seama ca astfel , practic, isi taie craca de sub picioare? In Polonia sunt 1700000 de investitori locali. La noi doar aprox 5000 !!! Din vina cui oare?Cu ce argumente s-ar mai putea convinge micii investitori sa intre in piata cand ea este in continua degradare pana la moarte totala (acum e in moarte clinica). Pana cand vor mai fi tinuti in brate majoritarii in dauna celor mici care ar trebui sa fie tot mai multi dar sunt tot mai putini? Cum mai pot intra fondurile de pensii sau de investitii, in general, cand nu mai au cat de cat speranta intr-un exit rezonabil, la nevoie?Desteptarea CNVM !

      Itr-un ipotetic dar improbabil acces de responsabilitate , CNVM-ul ar trebui sa-si faca HARAKIRI

    Doamna Diana Enache, va propun sa faceti un interviu cu membrii CNVM in care sa-i intrebati clar: ce au de gand sa faca in legatura cu Chelu? de ce nu propun guvernului sau parlamentului o lege prin care orice persoana fizica/juridica care nu respecta legea sa-i fie interzisa orice miscare pe piata de capital?(cacofonia este la locul ei cand vorbim despre Chelu).

    Pote imi explica si mie cineva, va rog frumos, de ce "CNVM-ul american" functioneaza si al nostru nu?

    1. Da, ai dreptate, am citit azi ca CNVM-ul american a initiat o investigatie importanta in legatura cu niste neconcordante contabile ale unor companii. Pai la ei nu e coruptia asa de mara ca la noi. Si ei iau spaga, dar regula este ca si cel investigat trebuie sa suporte rigorile legii. Nu mult, 1-2 ani de puscarie, 50-60 milioane de dolari amenda. Pentru ochii publicului platitor de taxe si impozite, care nu vrea sa auda de favoritisme. De aia acolo functioneaza treaba si la noi, nu. Pentru ca cetatenii pun presiune formidabila pe mai marii zilei. Noi ne uitam la maruta si suleiman, in loc sa iesim si sa protestam in fatza sediului cnvm.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb