PENTRU PRIMA DATĂ DUPĂ CE A FOST CUMPĂRAT DE LA MECHEL Combinatul Laminorul Brăila va produce din nou

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 29 iulie 2014

Combinatul Laminorul Brăila va produce din nou

Combinatul Laminorul Brăila îşi va reîncepe producţia, acesta aflându-se în conservare încă din decembrie 2012, când a fost preluat de către Invest Nikarom, care a cumpărat toate companiile deţinute la noi de grupul rus Mechel.

Fabrica de la Brăila îşi va începe activitatea în data de 4 august, fiind angajate 234 de persoane, care vor participa la pornirea şi deservirea liniilor de laminare. În prezent, 128 de salariaţi execută lucrările necesare pentru reparaţii, revizii şi pregătirea instalaţiilor.

În momentul în care a fost închisă, din cei peste 300 de angajaţi au fost păstraţi circa 20, pentru asigurarea mentenanţei şi pazei.

După cum ne-au spus reprezentanţii companiei, Invest Nikarom a decis repornirea producţiei ca urmare a cererilor din piaţa internă, urmând, astfel, să fie produsă o cantitate totală de 10.000 de tone, jumătate fiind produse din gama lat cu bulb (necesar şantierelor navale), iar jumătate - profile uşoare şi mijlocii (destinate mai ales industriei construcţiilor). Materia primă (ţagla) va fi asigurată din producţia curentă a COS Târgovişte.

Un comunicat al investitorului anunţă că, în funcţie de rezultatele obţinute după prima etapă de producţie, va fi decisă strategia pentru perioada care urmează, care depinde, în primul rând, de cererea reală a pieţei.

La COS Târgovişte, unde este produsă materia primă pentru produsele fabricate în combinatul Laminorul Brăila, "activitatea a fost destul de bună, în ultima perioadă, lucrându-se chiar în trei schimburi", ne-au spus reprezentanţii acţionarului.

Aceştia au subliniat că şi la fabrica de la Buzău există activitate, aici fiind deschisă, recent, o linie de zincare, fiind făcute şi angajări.

După ce, grupul rus Mechel a vândut cele cinci fabrici din ţara noastră firmei Invest Nikarom la preţul modic de 50 de euro, toate acestea au intrat în procedura de insolvenţă, mare parte din ele fiind închise, motiv pentru care au fost făcute şi disponibilizări masive.

În prezent la COS Târgovişte lucrează 1.336 de persoane, în timp ce la Ductil Steel Buzău activează 575 de angajaţi, la care se adaugă şi salariaţii de la punctul de lucru Oţelu Roşu (aflat în conservare), respectiv, ne-au mai spus sursele citate. La Câmpia Turzii, unde funcţionează o singură secţie, sunt angajaţi 234 de oameni.

Conducerea Invest Nikarom susţine că un motiv principal pentru care activitatea este redusă în fostele fabrici Mechel este reprezentat de preţurile mari din piaţa fierului vechi - materia primă utilizată în aceste unităţi de producţie. Furnizorii de fier vechi preferă să exporte acest produs, în special în Turcia, de unde încasează banii la livrare, ne-au mai spus sursele citate.

Olga Chumakova, reprezentantul acţionarului, ne-a precizat, în urmă cu câteva luni, în cadrul unui interviu, că Invest Nikarom este de acord să vândă către alţi investitori capacităţile pe care le deţine la noi, în vederea continuării activităţii de producţie.

Domnia sa ne-a explicat: "Dacă noi nu putem cu forţele proprii să salvăm combinatele, suntem deschişi la vânzarea către noi investitori, important este ca societăţile să-şi continue activitatea. Am avut foarte multe propuneri de la companiile de fier vechi, care erau extrem de interesate şi plăteau cu bani cash să preia companiile şi să taie utilajele pentru a le da la fier vechi. Am refuzat din start, pentru că nu asta este ideea. Am vorbit cu mai mulţi potenţiali cumpărători, dar, în cadrul negocierilor, aceştia au spus că procedura de insolvenţă, aşa cum este ea, acum, la noi, este foarte incertă, exprimându-şi intenţia de a cumpăra sau de a investi după ce vom ieşi din reorganizare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb