PENTRU PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI Agroserv Măriuţa raportează o cifră de afaceri de 52,7 milioane lei

G.U.
Piaţa de Capital / 24 noiembrie 2021

Adrian Cocan, Director General, Lăptăria cu Caimac

Adrian Cocan, Director General, Lăptăria cu Caimac

Agroserv Măriuţa (BVB: MILK), companie românească de agricultură şi deţinătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o cifră de afaceri de 52,7 milioane de lei în primele nouă luni din 2021, în creştere cu 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi un profit net de 3,4 milioane de lei, o creştere semnificativă faţă de pierderea de 2 milioane de lei înregistrată în primele nouă luni din 2020, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

"Suntem mulţumiţi de rezultatele înregistrate în primele nouă luni din 2021, având în vedere perioada de impredictibilă pe care o traversăm. Cu siguranţă anul agricol excelent ne-a ajutat foarte mult in atingerea cifrei de afaceri în creştere cu 46% şi a profitului net semnificativ. Din perspectiva anului agricol, acesta a fost unul excelent, reuşind să realizăm o producţie de aproximativ 4 tone/ha pentru rapiţă, peste 6,5 tone/ha în medie pentru grâu şi aproximativ 10 tone/ha pentru porumb. La acestea s-au adăugat veniturile din serviciile prestate. De asemenea, preţul cerealelor pe bursă a fost peste medie, iar acest lucru a condus la un rezultat final pozitiv. În ceea ce priveşte Lăptăria cu Caimac, vedem un potenţial ridicat în spaţiul online şi avem în vederea creşterea veniturilor din vânzările online în perioada următoare. Aceste tipuri de magazine reprezintă o modalitate excelentă de a ne diversifica clientela," a declarat Adrian Cocan, Director General, Lăptăria cu Caimac.

Potrivit sursei citate, primele nouă luni din 2021 au fost excelente pentru Agroserv Măriuţa, deoarece rezultatele companiei au crescut pe toate liniile cheie de business. În ceea ce priveşte vânzările în magazine, în perioada analizată, compania a înregistrat venituri de 28,4 milioane de lei, determinate de majorarea volumelor vândute, creşterea numărului de produse în magazine şi de creşterea numărului de magazine independente.

În cadrul activităţii de zootehnie, care include vânzările de lapte crud şi veniturile din vânzarea de animale, cifra de afaceri generată de această activitate s-a ridicat la 8 milioane de lei. Veniturile din producţia vegetală au fost de 16,4 milioane de lei, o creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în primul rând datorită unui an agricol foarte bun şi a recoltei excelente.

În ceea ce priveşte lucrările pentru hala de producţie şi depozit cu temperatură controlată, investiţie finanţată prin emisiunea de obligaţiuni din noiembrie 2020, acestea se apropie de final. Stadiul fizic al construcţiei este la 98%, în acest moment fiind montate uşi şi efectuate mici retuşuri. Au fost livrate 50% din echipamente şi astfel, compania se aşteaptă ca depozitul frigorific să fie complet funcţional până la 1 decembrie, urmând ca în continuare să fie finalizat montajul tehnologic în secţia de producţie. Atât cazurile de COVID-19, dar mai ales criza globală de materii prime şi componente au dus la anumite întârzieri în livrarea echipamentelor de producţie ce depind de tablouri electronice de control. Prin urmare, linia de producţie unt va fi livrată în ianuarie 2022.

Acţiunile Agroserv Măriuţa sunt listate pe piaţa AeRO începând cu 21 mai 2021 sub simbolul bursier MILK. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de aproximativ 118 de milioane de lei. Începând cu data de 11 octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO, primul indice pentru piaţa AeRO, dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. '' Din perspectiva lactatelor, T3 2021 a venit

    ca o surpriză neplacută, cu vânzări scăzute, sub așteptările noastre.'' 

    Asa se face bursa acum pe Aero-una e in fapt in raport,alta scriem in PR.Asta daca cumva ne mai verifica cineva ca trimestrele trecute,daca nu-nu. 

    Unde-s insiderii aia care la rezultatele semestriale anuntau fantastice profituri aduse de productia vegetala?!ce sa vezi,cu toate ca zice compania ca a fost un an exceptional,nici asa nu au facut mare branza. 

    Nu ne spun ce previzioneaza pentru anul viitor cu inputurile la stele,se trece pe pierdere?S-o anunte din timp sau nu merita fraierii sa stie? 

    Hai sa fecem AMR-ul pana cer iar bani ca la ce datorii au si cum se umfla necesarul de finantare asta e mersul.

    Cum se vor misca produsele superscumpe in piata cand inflatia e mare si costurile de productie se maresc enorm?Cum majorezi pretul de raft la asa ceva cand tendinta e de migratie pe private label la scaderea puterii de cumparare?Asteptati rezultatele H1 si o sa va lamuriti. 

    1. Au unii un talent sa recolteze din papagal tot porumbul pana in 31 Septembrie incat nu pot sa nu te intrebi: ba, inteleg ca au chiulit de la toate orele de botanica, da' nici macar n-au vazut vreun camp agricol la viata lor?!

      Maine-poimaine o sa ne explici ca porumbul si floarea soarelui ar fi trebuit insamantate toamna ...  

      da, ai dreptate sa atragi atentia, putin dupa 32 Februarie e gata porumbul

      dar graul, dar rapita, da lucerna, da alealalte? zise nenea Iancu pentru gugustiuci  

      :)) A trimis Misu Securistu caprarii, ordonantele, nu stiu ei cu calendarul, se uita, cu mainile, doar pe partea lucioasa, aia cu formele voluptoase

      ... a mai zis nenea Iancu ceva si de Tampitopole, dar n-ai fost atent la ce nu-ti convenea.

      E al naibii de interesant ca nu remarci faptul ca, la noua luni, rezultatele companiei depasesc deja proiectia pe intreg anul 2021. Dar asa-i cand ne grabim sa dam cu nuca in perete, cadem de fazani :))

      esti unul singur pozitiv fata de chestiile astea de pe AERO. se vede din stilul de scris. fa-ti mai nene un pseudonim, ca sa avem ce discuta. sunt convins ca si acum 3 luni tot pozitiv erai si au mai scazut un 10-15%

      Stilul grupurilor pump&dump de pe FB. Zice unul ca nu mai merge core business si el o da cu productia vegetala. La anul o sa spuna ca fac curent prin cogenerare de la vaci si de acolo vine izbavirea.

      Niciodata nu o sa auzim cifre de la astia care sa justifice evaluarile colosale la un moment dat.  

      Poftim, ti-am facut pe plac.

      O sa discutam despre MILK la fiecare raportare de acum inainte.

      Aviz amatorilor: core business-ul va fi imobogatit cu sectia de branza si unt, moment din care ei isi vor spori prezenta la raft cu noi produse, atacand noi segmente, deci urmeaza sa isi sporeasca cifra de afaceri.

      Iar daca cineva isi imagineaza ca va exista un recul in privinta vanzarilor, pe fondul inflatiei si al scaderii veniturilor reale ale consumatorilor, ar fi bine sa luati in calcul ca in Romania exista o foame de produse romanesti de calitate.

      Pofta buna tuturor! 

    Zici ca e iar 2007-rasdacele nu mai tin pasul cu promisiunile in activitatea de baza si incepe faza cu pompat terenul.Aici avem experienta de decenii cu zugravit productia la hectar, valoarea imobiliara fantastica. Aero e in colaps dar basmele tot ruleaza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb