PENTRU TRUCAREA UNEI LICITAŢII: Consiliul Concurenţei a sancţionat trei companii de pe piaţa lemnului

T.T.
Companii / 23 ianuarie 2019

Consiliul Concurenţei a sancţionat trei companii de pe piaţa lemnului

Consiliul Concurenţei a sancţionat trei companii cu amenzi totale de 2,315.077 lei (aprox. 497.866 euro) pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva prin Direcţia Silvică Neamţ pentru valorificarea lemnului fasonat, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, astăzi, Redacţiei noastre.

În cadrul investigaţiei declanşate la stârşitul anului 2016, Autoritatea de Concurenţă a constatat că Forestar SA, Nico Paul SRL şi Saniral SRL au stabilit preţurile ofertelor cu care au participat la licitaţia în plic închis pentru 94 de loturi de lemn fasonat.

Licitaţia publică în plic închis este tipul de licitaţie pe parcursul căreia părţile participante trebuie să păstreze confidenţialitatea preţului oferit pentru bunul licitat.

Prin realizarea acestei înţelegeri, cele trei companii nu şi-au mai stabilit independent comportamentul în cadrul licitaţiei, eliminând concurenţa dintre ele.

Amenzile au fost aplicate astfel: Forestar SA cu 1,439.069 lei (aproximativ 309.477 euro), Nico - Paul SRL cu 410,696 lei (aproximativ 88.322 euro) şi Saniral SRL cu 465,313 lei (aproximativ 100.067 euro).

Toate cele trei companii au recunoscut participarea la fapta anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 15% din nivelul de bază al amenzii.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze Autoritatea de Concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată, în formă neconfidenţială, pe pagina web a instituţiei: www.consiliulconcurentei.ro.

Autoritatea de Concurenţă are în derulare o investigaţie privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării lemnului în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile Silvice Alba şi Hunedoara.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebeş SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL.

Totodată, Consiliul Concurenţei a finalizat, în 2017, o anchetă sectorială pe piaţa primară a lemului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei în acest domeniu, care au şi fost preluate în reglementările din domeniu.

Astfel, Autoritatea de Concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii.

De asemenea, cu privire la modalitatea de selectare de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, a partizilor care vor fi recoltate tot de către aceasta, Consiliul Concurenţei recomandă că aceasta ar trebui să se realizeze într-un mod nediscreţionar, în baza unei reglementări interne distincte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb