PERCHEZIŢII O reţea sustrăgea produse din vagoanele de tren care intrau în Portul Constanţa

Elena Deacu
Anticorupţie / 23 aprilie 2015

Procurori şi poliţişti din Constanţa şi mai multe judeţe efectuează astăzi zece percheziţii, privind sustragerea unor produse petroliere, alcool şi îngrăşăminte din vagoanele de tren care intră în Portul Constanţa.

În cadrul acţiunii, vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere faţă de tot atâtea persoane, dintre care 5 agenţi de poliţie, persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi furt calificat, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu.

În fapt, în luna noiembrie 2014, Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Constanţa a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la faptul că o reţea de persoane sustrage produse petroliere, alcool şi îngrăşăminte din vagoanele de tren care întră în Portul Constanţa.

Din verificări rezulta faptul că gruparea era sprijinită de lucrători ai SN CFR Marfă SA, paznici din porţile de acces în port şi agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime Constanţa.

Instrumentarea cauzei s-a realizat cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb