Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează două percheziţii la locul de muncă şi la domiciliul unui medic cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), remis astăzi Redacţiei.
Potrivit documentului, dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş. Persoana în cauză este suspectată că ar fi condiţionat actul medical, respectiv operaţii asupra unor pacienţi, de primirea unor sume de bani.
Percheziţiile vin ca urmare a unui denunţ formulat de o persoană, ]n luna mai a anului trecut, la sediul D.G.A. -S.J.A. Mureş, din care reieşea faptul că medicul i-a pretins o sumă de bani pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale.
În comunicat se menţionează că denunţul a fost înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, ofiţerii S.J.A. Mureş fiind delegaţi pentru desfăşurarea unor activităţi procedurale.