Persoanele fizice trebuie să declare veniturile pe 2014 din transferul titlurilor de valoare

Alexandru Costea
Companii / 2 martie 2015

Persoanele fizice care au obţinut anul trecut venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, trebuie să le declare la ANAF până la data de 25 mai, prin depunerea formularului 200, potrivit unui comunicat ANAF remis azi redacţiei.

"Pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul anului fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, are obligaţia de a calcula pentru contribuabil caştigul/pierderea la fiecare tranzacţie, totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, precum şi de a transmite în scris fiecărui contribuabil informaţiile privind totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile din cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul anterior", arată ANAF.

Formularul 200 se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora şi se depune direct la registratura ANAF sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei trebuie să completeze numărul de surse ori categoria de venituri realizate.

Depunerea formularului 200 după data de 25 mai 2015 sau nedepunerea acestuia se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb