Peste 26 de milioane de euro vor fi transferaţi pentru consolidarea cooperării UE cu Ucraina şi Republica Moldova

G.D.
Internaţional / 3 iunie 2022

Peste 26 de milioane de euro vor fi transferaţi pentru consolidarea cooperării UE cu Ucraina şi Republica Moldova

Comisia Europeană a propus, astăzi, transferul sumei de 26,2 milioane euro din cadrul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională, care fusese planificată iniţial pentru programele Interreg NEXT 2021-2027 cu Rusia şi Belarus, către programele similare cu Ucraina şi Republica Moldova, informează Executivul comunitar, potrivit Agerpres.

"Ucraina şi Republica Moldova sunt parteneri de încredere ai UE, iar UE se angajează ferm să coopereze pe termen lung cu acestea. Apropierea persoanelor care trăiesc de ambele părţi ale frontierelor externe ale UE şi întărirea colaborării dintre regiunile şi părţile interesate de la nivel local din UE cu parteneri ucraineni şi moldoveni reprezintă un pas concret în ceea ce priveşte promovarea păcii şi a securităţii în regiune", a declarat comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Concret, aceste fonduri pot sprijini dezvoltarea serviciilor de sănătate, pot consolida capacitatea instituţională a autorităţilor publice ucrainene şi moldovene, pot finanţa dezvoltarea de proiecte de educaţie şi cercetare sau sisteme de incluziune socială şi programe de formare profesională pentru refugiaţi.

În urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei şi în conformitate cu măsurile adoptate de UE, în martie 2022, Comisia a suspendat cooperarea cu Rusia şi cu aliatul acesteia, Belarus, în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră ale Instrumentului european de vecinătate (IEV CTF) şi în cadrul programului Interreg pentru regiunea Mării Baltice.

Prin urmare, patru programe Interreg transfrontaliere care implică Ucraina şi Republica Moldova ( Ungaria/Slovacia/România/Ucraina, Polonia/Ucraina, România/Moldova, România/Ucraina), precum şi două programe transnaţionale - Programul transnaţional pentru regiunea Dunării şi Interreg NEXT privind bazinul Mării Negre - vor beneficia de o finanţare majorată cu 68% pentru anul 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb