Peste 30 de cumpărători şi-au manifestat interesul pentru activele CEZ din România

A.M.
Companii / 12 noiembrie 2019

Peste 30 de cumpărători şi-au manifestat interesul pentru activele CEZ din România

Peste 30 de potenţiali cumpărători şi-au manifestat interesul pentru a cumpăra activele CEZ din ţara noastră, a informat marţi grupul ceh de utilităţi în raportul privind rezultatele pe primele nouă luni.

În luna septembrie a acestui an, CEZ a lansat o testare de piaţă cu privire la procesul de transfer al activelor din România, care includ parcul eolian din Dobrogea şi compania de distribuţie din Oltenia. Potenţialii investitorii şi-au putut exprima interesul atât pentru întregul grup de companii menţionate, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii, informează Agerpres.

Marţi, CEZ a dezvăluit că prima etapă a procesului de vânzare se va încheia prin evaluarea ofertelor indicative trimise de potenţialii cumpărători până la finele acestui an.

"După o evaluare a acestor oferte, ne aşteptăm ca ofertele angajante să fie trimise în al doilea trimestru al anului următor iar ulterior să fie semnat un acord cu câştigătorul licitaţiei. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în prima jumătate a lui 2021", a informat grupul CEZ.

Grupul CEZ în România se numără printre principalii lideri de utilităţi integrate din România. Acesta include una dintre cele mai mari companii de distribuţie (1,4 milioane portofoliu de clienţi, 6.826 GWh de energie electrică livrată în 2018), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producţie de 1.105 GWh în 2018), sistemul hidroelectric din Reşiţa format din patru lacuri de acumulare şi patru micro hidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producţie de 83 GWh în 2018) şi furnizarea de energie electrică şi gaze către clienţii finali (vânzări de 3.425 GWh în 2018).

Procesul de transfer al activelor din România se derulează în conformitate cu nouă strategie a companiei-mamă, aprobată în luna iunie a acestui an. Aceasta prevede transferul treptat al activelor din Bulgaria, România, Turcia şi parţial şi din Polonia. Fac excepţie companiile axate pe domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO), pe care CEZ doreşte să le dezvolte mai departe acasă şi în străinătate.

Grupul CEZ a intrat pe piaţa energetică din România în 2005, odată cu achiziţia unei companii de distribuţie. Activele româneşti au generat de la început EBITDA pozitiv şi contribuie în mod regulat la dividendele Grupului CEZ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb