SAS anunţă rezultatele obţinute pe parcursul primilor trei ani de colaborări academice cu instituţii de învăţământ superior din ţară, ca urmare a angajamentelor luate de către companie, atât în plan local, cât şi internaţional, pentru a sprijini pregătirea de tineri specializaţi în domeniile data science şi analiză de date, se arată într-un comunicat al SAS, remis redacţiei. Unul dintre motivele pentru care SAS a decis să investească resurse umane, financiare şi materiale în sprijinirea procesului educaţional este conştientizarea faptului că în piaţa muncii există o lipsă acută de specialişti în data science, potrivit sursei.
Astfel, începând cu ianuarie 2021, nu mai puţin de 3.800 de studenţi români au urmat programele de master, licenţă şi studii postuniversitare propuse de SAS, adaugă sursa. Aceste programe sunt reprezentate de cursurile obligatorii incluse în programa oficială a universităţilor, fiind aprobate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, potrivit comunicatului. Conform raportărilor oferite de către conducerile universităţilor aflate în parteneriate cu SAS, rata de absolvire a programelor de studiu sprijinite de SAS România se situează la 95%.
Numărul de studenţi înscrişi în aceste programe creşte de la an la an, odată cu diversificarea ofertei educaţionale din partea SAS România, arată datele comunicatului. În plus, studenţii primesc atât cadrul teoretic, cât şi pe cel practic pentru a-şi putea începe cariera în domeniu, conform sursei. Cea mai mare parte dintre studenţii care au absolvit programele de studiu SAS în ultimii trei ani sunt deja integraţi în departamente relevante ale mai multor companii din România, lucrând în domeniul data science.
Programele de master propuse de SAS România în 2023 abordează domeniul analizei avansate de date, însă conţinutul diferă în funcţie de profilul fiecărei facultăţi, precizează compania. Elementul comun tuturor acestor programe este faptul că toate au un număr de 150 de ore de studiu, în care sunt incluse ore de predare, studiu individual, dar şi participarea în programe de internship. În schimb, programele de cursuri diferă între o facultate cu profil tehnic (STEM), comparativ cu o instituţie de profil economic, unde accentul se pune mai degrabă pe programe de tip data citizen şi nu pe cursuri de programare în data science, relatează sursa menţionată.
În prezent, SAS România desfăşoară programe de master în parteneriat cu universităţi din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Braşov şi Chişinău. Alte instituţii de învăţământ superior se vor alătura demersurilor SAS, discuţiile fiind deja în stadii avansate, arată datele comunicatului.
• 2024 - extinderea programelor de studiu SAS în ciclurile de licenţă
Pentru 2024, SAS îşi propune o consolidare a programelor de studii universitare şi o extindere a acestora în zona programelor de licenţă, informează compania. Aceasta reprezintă o cerere concretă venită din partea cadrelor didactice, de a introduce studiul SAS chiar din anii 2 şi 3 de licenţă, potrivit sursei.
Conform datelor din comunicat, "Un alt proiect pe care îl avem în derulare cu instituţiile academice reprezintă înfiinţarea unor centre de excelenţă de cercetare în analiza de date, cu aplicabilitate în domeniile economice din România. Ne dorim ca aceste centre să fie multiplicate pe parcursul anilor viitori şi vrem ca prin contribuţia noastră tehnologică să susţinem dezvoltarea unor domenii de vârf în România, universităţile devenind catalizatori de inovaţie şi de creştere economică. Nu în ultimul rând, dorim ca absolvenţii programelor academice SAS să fie absorbiţi de aceste proiecte de cercetare şi inovare, astfel ca tinerele talente să fie atrase de prospectul de a rămâne şi de a lucra în ţară", a declarat Alina Luchian, Academic Program Manager pentru România la SAS Institute;
SAS România susţine şi dezvoltarea ofertei educaţionale în Republica Moldova, se mai arată în comunicat. Începând cu anul 2023, compania a pus bazele colaborării cu două universităţi cheie din statul vecin. În mod concret, septembrie 2024 va marca debutul unui program de master în această ţară, scopul SAS România fiind ca instituţiile publice şi băncile din Republica Moldova să beneficieze de absolvenţi competenţi în analiza avansată de date, potrivit sursei citate.