Peste 40 de răniţi în Peru, în urma unui cutremur de magnitudinea 6,1

S.B.
Internaţional / 31 iulie 2021

Peste 40 de răniţi în Peru, în urma unui cutremur de magnitudinea 6,1

Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter s-a soldat cu "peste 40 de răniţi, între care trei grav", vineri, pe coasta de nord a Peru şi a avariat locuinţe, anunţă autorităţile, informează news.ro.

Seismul a avut loc la ora locală 12.10 (20.10, ora României), iar epicentrul acestuia a fost localizat la 12 kilometri vest de oraşul Sullana, în apropiere de frontiera cu Ecuadorul, la o adâncime de 36 de kilometri, potrivit Institutului Naţional peruan de Geofizică.

"Cutremurul de magnitudinea 6,1 s-a soldat cu 40 de răniţi, între care trei grav, până în prezent", a anunţat directorul Sănătăţii din Piura, Jose Nizama, citat de agenţia peruană de stat Andina.

Aproximativ 187 de locuinţe şi cel puţin patru temple au fost avariate de cutremur, potrivit Securităţii Civile.

Faţada Catedralei din oraşul Piura, construită în 1588 şi declarată monument istoric, a fost un pic avariată, potrivit Andina.

Pedro Castillo, care a preluat funcţia de preşedinte peruan miercuri, s-a dus, împreună cu premierul Guido Bellido, în sector, cu scopul de a mobiliza ajutoare pentru cele două cele mai afectate oraşe - Sullana şi Piura.

"În calitate de autorităţi, noi vom ajuta la coordonarea acţiunilor imediate de care populaţia din nord poate avea nevoie. Prioritatea noastră este să salvăm integritatea tuturor cetăţenilor", a scris pe Twitter noul şef al statului.

Direcţia Hidrografiei şi Navigaţiei a Marinei de război a exclus riscul vreunui tsunami.

Peru, care se află pe Centura de Foc a pacificului, înregistrează anual aproximativ 100 de cutremure percepute de către om.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb