Petrolul a atins valoarea record de 68 de dolari la bursele asiatice

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 august 2005

Cursul petrolului a atins joi la bursele asiatice valoarea record de 68 dolari per baril, la o zi după ce SUA au anunţat un declin al stocurilor sale de benzină, iar China a anunţat o creştere a importurilor sale de petrol în luna iulie. La mijlocul şedinţei de tranzacţionare la bursa de la Singapore, barilul de petrol light sweet crude cu livrare în luna octombrie a atins valoarea de 68 dolari, după care a scăzut uşor la 67,55 dolari, cu 23 de cenţi mai mult decît valoarea de închidere de 67,32 dolari stabilită miercuri seară la bursa de la New York.

Recenta explozie a preţurilor petrolului vine la o zi după ce autorităţile chineze au dezvăluit că în luna iulie 2005, importurile de ţiţei au crescut cu 15 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut. Astfel, luna trecută China a importat 11,1 milioane tone ţiţei, adică o medie de 2,62 milioane barili pe zi. Pe ansamblu, în primele şapte luni ale acestui an, importurile de petrol ale Chinei au crescut cu 5,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, miercuri seară, Departamentul American al Energiei a anunţat că rezervele americane de benzină au scăzut cu 3,2 milioane barili în ultima săptămînă, ajungînd la 194,9 barili, ceea ce reprezintă o scădere de şapte procente comparativ cu perioada similară a anului trecut.

SUA şi China sînt cei mai mari importatori mondiali de petrol. Însă pieţele sînt neliniştite şi de evoluţia situaţiei în Ecuador şi Irak, importante producătoare de petrol, unde producţia petrolieră a fost oprită la începutul acestei săptămîni prentru a fi reluată ulterior cererii.

Preţul petrolului va rămîne ridicat deoarece cererea nu dă nici un semn de scădere, a declarat şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI), Rodrigo Rato. El a precizat: "Ştim deja că preţul petrolului nu va scădea la niveluri înregistrate în urmă cu doi ani, în nici un caz pe termen imediat, ci doar pe termen mediu. Spre deosebire de toate situaţiile anterioare care au fost legate de o reducere a ofertei, cauza principală a actualelor preţuri la petrol este cu siguranţă nivelul puternic al cererii de ţiţei... Există o cerere puternică şi nu există perspective de diminuare a acestei cereri".

În plus, şeful FMI a menţionat constrîngerile apărute în aprovizionare, capacităţile insuficiente de rafinare şi lipsa de transparentă existenţă pe piaţa petrolieră mondială, drept motive care menţin petrolul la un preţ ridicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb