Compania franceză PSA "Peugeot Citroën" şi "General Motors" Corp. (GM) din SUA poartă discuţii avansate cu privire la realizarea unei alianţe care să le permită celor două părţi construcţia de autourisme şi componente în Europa, conform unor surse apropiate negocierilor, citate de Financial Times.
Informaţia a fost confirmată de ministrul francez al muncii, Xavier Bertrand. "Ieri seară, preşedintele PSA Peugeot Citroën m-a informat de existenţa acestor discuţii pentru un parteneriat strategic şi mi-a spus că este o veste bună pentru grupul PSA", a declarat Xavier Bertrand, citat de postul de radio Europe 1.
Marţi, grupul "Peugeot Citroën" a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţa că analizează diferite proiecte de cooperare şi alianţe. "Discuţiile sunt în curs şi nu există nicio certitudine că se vor finaliza printr-un acord", potrivit companiei franceze, care nu a identificat partea cu care poartă discuţii.
Recent, "Peugeot Citroën" a anunţat că va înstrăina active de 1,5 miliarde euro, inclusiv o deţinere la divizia de camioane "Gefco", ca urmare a scăderii profitului companiei pe fondul slăbirii pieţei auto din Europa.
Profitul operaţional a ajuns la 1,32 miliarde euro în 2011, de la 1,8 miliarde euro în 2010.