Philip Morris International anunţă acordul pentru achiziţia Fertin Pharma

S.B.
Companii / 13 iulie 2021

Philip Morris International anunţă acordul pentru achiziţia Fertin Pharma

Philip Morris International (PMI) a anunţat că a încheiat un acord de achiziţionare a Fertin Pharma A/S (Fertin Pharma) la o valoare a companiei de aproximativ 820 milioane de dolari, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

«Achiziţia Fertin Pharma va fi un pas important pe drumul nostru către un viitor fără fum - această achiziţie vine în completarea portofoliului nostru de produse fără fum, în special prin produse moderne cu administrare orală, şi accelerează progresul nostru în dezvoltarea produselor "dincolo de nicotină"», a declarat Jacek Olczak, Chief Executive Officer, Philip Morris International. «Atât PMI, cât şi Fertin împărtăşesc un angajament comun faţă de ştiinţă şi inovaţii bazate pe feedback-ul consumatorilor, cu scopul de a le oferi o viaţă mai bună, de aceea mă bucur că am ajuns la acest acord. Portofoliul divers de tehnologii al Fertin, pachetul de activităţi în continuă evoluţie şi expertiza de talie mondială vor îmbunătăţi procesele şi capabilităţile noastre de inovare. Astfel vom genera viteza şi amploarea necesare segmentului de produse cu administrare orală pentru a veni în sprijinul obiectivelor stabilite pentru anul 2025 ca peste 50% din veniturile noastre nete să fie generate din produse fără fum şi cel puţin 1 miliard USD din produse "dincolo de nicotină".»

Fertin Pharma este o companie cu capital privat cu peste 850 de angajaţi şi operaţiuni în Danemarca, Canada şi India. Compania este lider în dezvoltarea şi producţia prin contract (CDMO), specializată în cercetarea, dezvoltarea şi producţia de gume, pliculeţe, tablete solubile şi alte sisteme orale solide pentru administrarea de ingrediente active, inclusiv nicotina, segment în care este producător major de soluţii pentru terapia de substituţie a nicotinei (NRT).

Compania şi angajaţii săi contribuie cu o experienţă ştiinţifică şi know-how considerabil la dezvoltarea de soluţii inovatoare, stimulând creşterea acestei categorii în domenii de activitate noi şi existente. În 2020, Fertin Pharma a generat venituri nete de 1,1 miliarde DKK (aproximativ 160 milioane USD2). Valoarea tranzacţiei reprezintă de aproximativ 15 ori valoarea EBITDA3 înregistrată de Fertin Pharma în 2020.

Fertin Pharma este deţinută în prezent de organizaţia globală de investiţii EQT şi de Bagger-Sørensen & Co. După finalizarea achiziţiei, Fertin Pharma va deveni o subsidiară deţinută în totalitate de PMI. PMI va finanţa tranzacţia cu fonduri existente şi estimează că aceasta va fi finalizată în al patrulea trimestru al 2021, în funcţie de aprobările obţinute de la autorităţile de reglementare relevante. PMI se aşteaptă ca impactul achiziţiei asupra rezultatului ajustat diluat pe acţiune pentru întregul exerciţiu financiar 2021 să fie nesemnificativ.

Peter Halling, CEO al Fertin Pharma a declarat: "Fertin Pharma a avut un parcurs impresionant alături de EQT şi familia Bagger-Sørensen ca proprietari. Odată cu noua conducere, Fertin Pharma se va afla într-o poziţie ideală pentru a-şi continua viziunea şi misiunea, inclusiv activitatea noastră ca CDMO în beneficiul clienţilor noştri. PMI traversează o perioadă de transformare care ne inspiră şi are ambiţia de a construi un viitor fără fum şi de a dezvolta un portofoliu de produse "dincolo de nicotină" ("beyond nicotine"). O ambiţie care este perfect compatibilă cu cea a Fertin Pharma, şi anume, aceea de a le permite oamenilor să aibă o viaţă mai sănătoasă. În PMI, am descoperit un proprietar şi partener nou care ne împărtăşeşte viziunea, care se dedică ştiinţei şi care va permite companiei Fertin Pharma să se dezvolte în continuare."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb