Piaţa auto a crescut cu 14,8% în primele 7 luni

Mina Irina
Companii / 17 august 2016

Piaţa auto a crescut cu 14,8%, în primele 7 luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului precedent, la 75.869 unităţi, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) trimis redacţiei.

"Cu un volum al vânzărilor important realizat în luna iulie 2016 (14.718 unităţi) primele şapte luni din 2016 înregistrează o creştere consistentă comparativ cu anul 2015, respectiv, +14,8%. La această creştere autoturismele contribuie cu un + 12,9%. Trebuie însă menţionat un fapt evident: vânzările consistente înregistrate în ultimele 2 luni în raport cu primele 5 luni din 2016 se datorează, în mare parte, unei acumulări a cererii, pe fondul aşteptării generate în piaţă de demararea târzie a Programului «Rabla» (efectiv din 14 iunie). Şi pe plan european remarcăm în primele 7 luni din 2016 o creştere generală consistentă a vânzărilor de autoturisme, cele mai mari pieţe (care împreună acoperă circa 3/4 din totalul SM UE), înregistrând creşteri relativ importante: Franţa +6,1%, Germania +5,4%, Italia +17,1%, Spania +11% şi UK +2,8%", se arată în document.

În ceea ce priveşte raportul persoană fizică/persoană juridică, în iulie 2016, este prima luna din ultimii 4 ani şi jumătate, în care vânzările de autoturisme către persoane fizice au fost superioare ca şi număr celor realizate către persoane juridice (55%/45%).

"Pe ansamblul celor 7 luni din acest an, raportul continuă să fie net în favoarea persoanelor juridice (72% PJ vs. 28% PF). Aceste date arată în mod elocvent, atât efectul de aşteptare dar şi cel de distorsiune a pieţei generate de către Programul «Rabla» care şi în acest an a întârziat foarte mult. Pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate, se observă faptul că, în primele şapte luni din 2016, înmatriculările de autoturisme rulate provenite din import au crescut şi ele comparativ cu 2015, dar cu un mult mai consistent 21,9%, ceea ce face ca raportul dintre cele rulate şi cele noi să fie unul în creştere, respectiv de aproximativ 3,5 autoturisme rulate la unul nou", menţionează sursa citată.

La autoturisme, topul pe mărci după primele 7 luni ale anului 2016 este condus de către Dacia, cu 18.517 unităţi (30,2% cotă de piaţă, dar pe un volum în scădere cu 6,6% faţă de perioada similară din 2015), urmată de Volkswagen cu 6.386 unităţi (10,4% cotă de piaţă, volume în creştere cu 23% faţă de 2015), Skoda cu 5.905 unităţi (9,6% din total piaţă, volume în creştere cu 20,6%), Renault cu 4.649 unităţi (7,6% cotă de piaţă, volume mai mari cu 38%), Ford cu 3.711 unităţi (6,1% din total piaţă, volume în creştere cu 8,1%) şi Opel cu 2.663 unităţi (4,3% din total piaţă, volume mai mari cu 38,1%).

Pe modele, cu cele 8.059 unităţi (-13,7% comparativ cu 2015), livrate pe piaţa autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele şapte luni din 2016, urmat de Dacia Sandero cu 4.123 unităţi (+14%), Dacia Duster 3.224 unităţi (-16,7%), Skoda Octavia 2.546 unităţi (+13,5%), şi Renault Clio 1.999 unităţi (+55,6%).

"În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel pierd supremaţia deţinută până acum, ajungând pe ansamblul celor 7 luni din 2016 la o pondere de 49%, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2015, când, după primele 7 luni, ponderea acestora era de 54%. În ceea ce priveşte autoturismele hibride sau 100% electrice, remarcăm o creştere importantă după aceste prime şapte luni din 2016, respectiv +63,4%, deşi pe volume extrem de mici (402 de unităţi în 2016 faţă de 246 în 2015). Ca urmare, şi ponderea lor pe total piaţă, a crescut uşor, de la 0,5% în 2015 la 0,7% în 2016", se mai spune în comunicat, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb