Banca Naţională a României (BNR) a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 2,60%, de la 2,63%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut la 2,32%, de la 2,36 valoarea înregistrată în şedinţa anterioară.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoare înregistrată şi în sedinţa precedentă.
ROBOR la 6 luni a stagnat la 2,62%.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru trimestrul al patrulea din 2019, este de 2,44%.