Solar Art - Overall Company, una dintre cele mai dinamice companii de iluminat din România, estimează că 2025 va fi un an de vârf pentru industrie, cu încasări record. Expansiunea pieţei este susţinută de dezvoltarea construcţiilor noi, reabilitările publice finanţate prin PNRR şi interesul tot mai mare al companiilor pentru soluţii de reducere a consumului de energie.
"Activitatea noastră este influenţată de evoluţia construcţiilor noi. Lucrăm mult pentru antreprenorii generali care au în contract asemenea construcţii noi sau reabilitări. Din punctul nostru de vedere, este un moment bun pentru piaţa de soluţii de iluminat, în condiţiile în care se construieşte mult, indiferent că se construieşte de la zero sau se reabilitează clădiri prin fonduri PNRR. Au fost anunţate investiţii publice în modernizări - statul reabilitează foarte multe clădiri, printre care spitale şi şcoli, dar şi în iluminat public, care necesită soluţii cu un consum de energie cât mai redus. Desigur, sunt domenii care au de suferit, cum este automotive unde nu se ştie ce se va întâmpla cu maşinile electrice, dar în privinţa altor sectoare sunt optimist. Odată cu scumpirea energiei, există o nevoie mare de soluţii de iluminat moderne care să reducă consumul, în special în domeniul producţiei unde există un consum ridicat de curent electric. Având în vedere proiectele publice şi interesul crescut din mediul privat, există un record de bani de încasat în piaţă, iar firmele din domeniu, care pot susţine cererea, pot livra rapid şi la preţuri atractive sisteme de iluminat moderne, vor avea un avantaj competitiv", declară Adelin Vaicăr, fondator Solar Art - Overall Company, una dintre cele mai mari companii de soluţii de iluminat cu proiecte în întreaga ţară.
La nivel public, ultima sesiune a Programului Iluminat Public 2024, încheiată pe 15 ianuarie 2025, a avut un buget de 500 milioane de lei (100 mil. euro) atât pentru modernizarea, cât şi pentru completarea şi extinderea iluminatului public cu corpuri de iluminat cu surse LED cu un consum economic, în comune, oraşe şi municipii. Recent, Primăria din Braşov a anunţat că va înlocui corpurile de iluminat de pe 400 de străzi cu sisteme de iluminat LED, printr-o finanţare de 4,4 milioane euro. De asemenea, pe străzile din Bucureşti continuă modernizarea iluminatului cu tehnologia LED, care poate aduce o reducere a consumului de până la 55%, conform anunţurilor făcute de Primăria Generală.
Pentru a atrage constat proiecte semnificative, Solar Art - Overall Company, cu activitate în piaţa de profil de peste 15 ani, se bazează pe parteneriate directe cu producători din Europa, ceea ce asigură o capacitate rapidă de livrare, de cel mult o săptămână, şi preţuri mai mici. Totodată, compania realizează pentru fiecare client un audit luminotehnic, un serviciu unic pe piaţă, prin care analizează în detaliu iluminatul existent, infrastructura şi cerinţele specifice ale spaţiului, amplasarea corpurilor de iluminat şi nivelul de consum, pentru a identifica dacă este nevoie de o înlocuire a sistemelor şi ce soluţii sunt potrivite pentru spaţiul respectiv, astfel încât să fie obţinută o reducere de consum de energie.
Astfel, pentru 2025, Solar Art - Overall Company estimează o creştere a cererii de soluţii de iluminat cu 50% faţă de anul anterior, cu precădere din partea companiilor de tip antreprenor general, cu proiecte de construcţii noi, dar şi proiecte de modernizare. Cererea crescută vine şi pe fondul scumpirii energiei, determinând companiile să investească în soluţii de iluminat care reduc consumul cu până la 30%-50%.
"Scumpirea energiei electrice determină atât antreprenorii generali care construiesc blocuri de apartamente sau alte construcţii rezidenţiale, cât şi companiile din diverse domenii să ia în calcul folosirea de sisteme de iluminat sustenabile sau să înlocuiască sistemele existente cu unele mai eficiente. În fabrici, spaţii logistice sau birouri, reducerea consumului de electricitate chiar şi cu 1-3% poate însemna economii considerabile. Vedem un interes tot mai mare pentru soluţii eficiente, de la senzori de prezenţă şi iluminat adaptiv, până la corpuri de iluminat cu indice CRI ridicat (indice de redare al culorilor), care asigură o calitate superioară a luminii. Iar printr-un audit de iluminat putem identifica cele mai potrivite opţiuni pentru companii", explică Adelin Vaicăr, fondator Solar Art - Overall Company.
În 2025, piaţa soluţiilor de iluminat merge dincolo de simpla eficienţă energetică. Printre cele mai căutate tehnologii se numără iluminatul cu CRI (indice de redare a culorilor) ridicat - lumina artificială care imită aproape perfect lumina naturală şi reduce oboseala vizuală, senzorii de prezenţă - optimizează consumul, reducând risipa de energie, controlul inteligent al luminii - sistemele care permit ajustarea automată a intensităţii luminii în funcţie de nevoile utilizatorilor şi iluminatul cu soluţii care imită cerul, norii şi creează o atmosferă relaxantă în birouri şi spitale.
Noua tehnologie pentru iluminat în clădiri aduce o calitate mai bună a luminii, lucru pe care până acum nu s-a pus accent. Astfel, au apărut corpuri de iluminat cu un CRI de peste 95%, foarte apropiat de calitatea luminii naturale, fără să mai aibă acea lumină lăptoasă care denaturează culorile şi oboseşte ochii.
Trecerea la iluminatul eficient energetic nu mai este o alegere, ci o necesitate economică. Companiile care ignoră această tendinţă riscă să plătească facturi uriaşe la energie şi să piardă teren în faţa concurenţei. Din acest punct de vedere, Solar Art - Overall Company estimează o orientare tot mai mare a companiilor către soluţii de iluminat care să le ajute să economisească, tendinţă care se regăseşte şi în proiectele de iluminat public.
Fondată în Sibiu în 2003, Solar Art - Overall Company este unul dintre principalii furnizori de soluţii de iluminat din România, care ajută companiile să fie eficiente energetic prin sisteme de iluminat eficiente. Fiind un integrator de soluţii de iluminat, compania proiectează, furnizează, instalează şi întreţine sisteme de iluminat, oferind soluţii complete, produse şi servicii, pentru clienţi, cum ar fi sisteme de iluminat LED, sisteme de semnalizare rutieră, sisteme cu alimentare solară, audit de iluminat, servicii de iluminat stradal prin telegestiune, servicii de optimizare consum şi alte soluţii.
Solar Art - Overall Company este promotorul soluţiilor de semnalizare rutieră cu alimentare solară în România. Compania a furnizat pentru CNAIR în România sute de stâlpi de iluminat alimentaţi cu panouri solare şi baterii, precum şi alte produse inovative, gândite special pentru a salva vieţi.
Printre proiectele din portofoliul Solar Art - Overall Company se află modernizările de iluminat ale firmelor private, cât şi modernizări de clădiri publice, cum ar fi Aeroportul Cluj, Sala Radio, Universitatea Lucian Blaga, Spitalul Suceava, Colentina, Obregia, etc
Opinia Cititorului