Cotaţiile din piaţa valutară interbancară aproape că nu s-au mişcat, pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de ieri. Fluctuaţia cursului leu/euro a fost extrem de redusă, pe fondul unui volum de tranzacţionare redus. În deschidere, euro valora 36.430 lei la cumpărare şi 36.480 lei la vînzare. Într-o primă parte, cotaţiile au urcat puţin, ajungînd doar la 36.480 lei/36.530 lei. De aici, au coborît la 36.390 lei/36.440 lei, numai ca să urce la loc la 36.440 lei/36.490 lei.
Banca Naţională a stabilit, ieri, un curs de referinţă pentru euro de 36.465 lei, cu 20 de unităţi mai puţin decît nivelul înregistrat în ziua precedentă. De asemenea, cursul leu/dolar a coborît cu 59 unităţi, ajungînd la 28.244 lei.
Cursul zlotului polonez a fost stabilit la 8.861 lei, cu 25 unităţi în minus faţă de ziua anterioară. Cotaţia forintului maghiar a rămas nemodificată la 148 lei.
BNR a stabilit pentru gramul de aur (24 k) un curs de referinţă de 387.220 lei, cu 545 unităţi mai puţin decît miercuri. Banca Comercială Română cumpără aurul (24 k) cu 348.000 lei, similar cu ziua precedentă.