Euro a crescut, vineri, cu 0,01 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,8737 lei/euro.
Pe pieţele externe, vineri, în jurul orelor 16:15, un euro era tranzacţionat la 1,1734 dolari, în apreciere cu 0,29% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1694 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1694 şi un maxim de 1,1746.
Dolarul american a crescut cu 0,03 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 4,1622 lei, faţă de 4,1619 lei în şedinţa anterioară.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,5483 lei, înregistrând o depreciere de 0,02 bani de la valoarea de 4,5503 lei anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 255,3024 lei, în apreciere cu 1,8205 lei comparativ cu 253,4819 lei, valoarea stabilită în şedinţa precedentă.