Închiderea centrelor comerciale, a magazinelor şi a restaurantelor sau, mai nou, limitarea capacităţilor din segmentul de retail au creat probleme mari comercianţilor, iar acest aspect a fost observat şi la nivelul proprietarilor care au fost nevoiţi să amâne sau să oprească facturarea chiriei, ne-a spus Viorel Opaiţ, business development director JLL România.
Astfel, pierderile cele mai mari au fost în zona de retail, unde jucătorii care nu au avut o componentă de online sau nu au putut trece rapid în acestă zonă au marcat pierderi importante. La fel şi în cazul prorietarilor care nu au încasat chirii.
Specialistul ne-a precizat că, totuşi, în ultimele săptămâni, s-a văzut că apetitul consumatorilor pentru centre comerciale încă există. În acest context există aşteptări pentru o întoarcere la normalitate a lucrurilor, odată cu avansul campaniei de vaccinare.
În opinia reprezentantului JLL, zona de retail va merge înainte pe parcuri de profil: "La retail, chiriile diferă în funcţie de tipul de proiect şi se situează la 75 euo/mp/lună la centrele comerciale, la 8,5 euro/mp/lună la parcurile de retail şi la 49 de euro/mp/lună la spaţiile stradale". Valori ale chiriilor cuprinse între 40 şi 50 de euro/mp/lună sunt înregistrate în oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau Constanţa
În acest sector, de ceva vreme s-a observat o scădere a numărului de proiecte mari, însă există multe parcuri de retail în lucru, model care şi-a dovedit funcţionalitatea şi în pandemie, conform sursei citate.
1. Lasă că...
(mesaj trimis de Cristian în data de 10.03.2021, 03:53)
Lasă că au prosperat alde Altex, eMag, Lidl, Kaufland, Penny... Cui pe cui se scoate.
Mall-ul folosit ca "buncăr de divertisment consumerist" a fost și va rămâne un concept tâmpit. Bine că se desființează. Mallul ar trebui regândit si transformat în spațiu "shared" gratuit de mic business, sali de conferințe, sali de sport publice gratuite, din astea. Totul moka dar sustenabil, trebuie sa fie noul concept de mall.