Pieţele europene, în urcare

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 22 decembrie 2015

Pieţele europene, în urcare

Acţiunile companiilor listate pe pieţele europene au consemnat un curs pozitiv ieri, cele mai importante câştiguri fiind înregistrate în sectorul tehnologic, cel minier şi zona auto.

Titlurile companiei suedeze de telefonie "Ericsson" AB au urcat cu 5,8%, la 83,20 coroane, după ce a decis să închidă un litigiu cu gigantul tehnologic american "Apple" Inc. în domeniul brevetelor privind dispozitivele mobile.

Acţiunile "BHP Billiton" Plc, cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 0,5%, la 721,10 pence, iar cele al rivalului mai mic "Rio Tinto" Plc - cu 0,7%, la 1.875 pence.

Titlurile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare constructor de autoturisme de lux la nivel mondial, au crescut cu 2,3%, la 98,23 euro, iar cele ale "Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din Europa, cu 1,6%, la 140,90 euro.

Acţiunile "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, au scăzut cu 3,4%, la 4,55 euro. Banca va achiziţiona operaţiunile de creditare ale grupului portughez "Banif" ("Banco Internacional do Funchal" SA) pentru 150 de milioane de euro.

Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au urcat cu 2%, la 0,31 euro, iar cele ale "Piraeus Bank" SA - cu 1%, la 0,30 euro. Premierul elen Alexis Tsipras nu vrea ca FMI să participe la al treilea program de salvare a Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro, preferând ca responsabilitatea supravegherii adoptării reformelor economice să revină integral zonei euro, relatează Financial Times.

Acţiunile companiei energetice italiene "Enel" SpA au consemnat un declin de 0,9%, la 3,88 euro. Acordul privind vânzarea participaţiei de 66% deţinută de "Enel" la cea mai mare companie slovacă de utilităţi - "Slovenske Elektrarne" (SE) - va întări participaţia statului în SE, a afirmat ministrul slovac al economiei, Vazil Hudak.

Titlurile grupului energetic austriac OMV AG au pierdut 1,3%, ajungând la 25,20 euro. OMV a pregătit o listă scurtă cu trei nume pentru un posibil schimb de active cu grupul rus "Gazprom", însă directorul general al OMV, Rainer Seele, nu a dorit să precizeze care sunt cele trei nume.

La ora 17.00 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,7%, la 6.095,61 puncte, IBEX 35 al celei din Madrid - cu 2,5%, la 9.477, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,7%, la 10.684,78.

SUA, în urcare

La New York, acţiunile au crescut ieri, investitorii speculând că autorităţile din China ar mai putea lansa noi măsuri de stimulare.

Titlurile producătorului de software "Microsoft" Corp. s-au apreciat cu 1,5%, la 54,92 dolari, iar cele ale băncii "JPMorgan Chase & Co." - cu 1,3%, la 65,22 dolari.

Acţiunile companiei tehnologice "Apple" au consemnat un avans de 0,7%, la 106,73 dolari, după ce aceasta a ajuns la un acord cu "Ericsson" ca să închidă un litigiu în domeniul brevetelor.

Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de petrol din SUA, au urcat cu 0,7%, la 77,86 dolari, deşi cotaţia ţiţeiului a scăzut.

La ora 10.17, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,7%, la 2.019,54 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,7%, la 17.246,71, Nasdaq Composite - cu 0,9%, la 4.965,05.

Creşteri în Asia

În Asia, acţiunile au crescut ieri, în majoritate, pe fondul avansului din China.

Titlurile casei de brokeraj "Citic Securities" Co. s-au apreciat cu 4,1% pe piaţa din Hong Kong, la 18,50 dolari HK, iar cele ale "Haitong Securities" Co. - cu 2,5%, la 13,84 dolari HK. Autorităţile de reglementare din China şi Hong Kong au aprobat primul fond mutual cross-border.

Acţiunile "Minebea" Co., companie tehnologică niponă, au câştigat 2,1%, ajungând la 1.097 yeni. Publicaţia Nikkei informează că societatea japoneză va fuziona cu "Mitsumi Electric" Co. în 2017. Titlurile "Mitsumi" au consemnat un avans de 3%, la 628 yeni.

Titlurile "China Cinda Asset Management" Co. au crescut cu 1,8%, la 2,78 dolari HK, după ce aceasta a decis să cumpere "Nanyang Commercial Bank" Ltd.

Acţiunile conglomeratului industrial japonez "Toshiba" Corp. au scăzut cu 9,8%, la 254,8 yeni. Compania va elimina 6.800 de locuri de muncă în condiţiile în care aşteaptă pierderi record de 550 de miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari) pentru actualul exerciţiu fiscal.

Acţiunile constructorului auto sud-coreean "Hyundai Motor" Co. au coborât cu 1,3%, la 152.000 de woni. Compania va vinde în acest an mai puţine vehicule decât preconiza, o premieră după criza financiară globală, pe motiv că încetinirea economică a afectat cererea pentru autovehicule în China.

Titlurile producătorului japonez de electronice "Panasonic" Corp. s-au depreciat cu 2,7%, la 1.214,5 yeni. Panasonic" preia producătorul american de echipamente de răcire "Hussmann" pe 186,6 miliarde yeni (1,5 miliarde dolari).

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a urcat cu 0,2%, la 21.791,68 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,3%, la 1.981,19, Nikkei 225 al celei din Tokyo a scăzut cu 0,4%, la 18.916,02.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb