Piperea cere CNSAS să verifice dacă Isărescu a colaborat cu Securitatea

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 iulie 2019

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

La începutul lui martie 2017, România Liberă scria că Isărescu a dat note informative la Securitate, sub numele de cod "Manole"

CNSAS a transmis, atunci, că nu poate reverifica dacă Mugur Isărescu a colaborat sau nu cu Securitatea ca poliţie politică, motivând că legea de funcţionare a CNSAS a fost modificată în 2008

Recent, OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii a fost modificată, şefii BNR putând fi acum verificaţi de CNSAS dacă au colaborat cu securitatea

Actualizare - Avocatul Gheorghe Piperea a anunţat, astăzi, pe pagina sa de Facebook: "Secretariatul CNSAS mi-a confirmat prin mail că a primit cererea formulată de Asociaţia Parakletos de reverificare a apartenenţei la sau a colaborării cu vechea Securitate comunistă a domnului Mugurel Constantin Isărescu. Cererea este formulată în baza noii forme a legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, promulgată săptămâna trecută de Preşedintele României".

---

Avocatul Gheorghe Piperea a anunţat, ieri, că va sesiza Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) despre colaborarea lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), cu Securitatea. Piperea a scris, pe pagina sa de Facebook: "Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii va fi sesizat mâine (n.r. astăzi) de Asociaţia Parakle­tos (n.r. condusă de Gheorghe Piperea) în legătură cu apartenenţa/colaborarea numitului Isărescu Mugurel Constantin la/cu fosta Securitate comunistă, precum şi la ascunderea cu viclenie a acestui «amănunt» în ultimii 30 de ani de când semnează bancnotele care circulă în România sub denumirea de «leu» datorită încrederii şi credulităţii noastre".

Avocatul ne-a transmis, ieri: "Merită, în sfârşit, ca cineva să îi întrebe cum au reuşit să ascundă ceea ce pe mulţi i-a distrus - colaborarea cu securitatea lui Ceauşescu. E cel mai odios caz de dublă măsură. Iar andosamentul peren asigurat de toate organizaţiile financiare internaţionale ar trebui să îi facă pe «democraţii» de la Bruxelles, Frankfurt, Basel, New York etc. să intre în pământ de ruşine".

La începutul acestei luni, Senatul a votat modificarea OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Ca urmare, şefii BNR vor putea fi verificaţi de CNSAS dacă au colaborat cu securitatea, senatorii eliminând din lege prevederea care excludea conducerea BNR de la obligaţia de a fi verificată de CNSAS.

Daniel Zamfir, care a iniţiat proiectul de modificare a legislaţiei în vigoare, a postat, atunci, pe Facebook: "Senatul a votat în unanimitate propunerea pe care am făcut-o de modificare a OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Din prevederile OUG 24/2008 erau exceptate de la depunerea declaraţiei pe propria răspundere, precum şi de la verificarea la cerere a statutului de colaborator al Securităţii persoane alese şi numite în funcţii publice.

Astfel, funcţii precum Avocatul Poporului, membrii CNA, membrii conducerii Curţii de Conturi, ai Consiliului Concurenţei, ai Consiliului Legislativ, rectorii, prorectorii, decanii, prodecanii şi multe alte categorii nu vor mai fi exceptate de la respectiva declaraţie, iar orice persoană poate solicita verificarea celor nominalizaţi mai sus.

P.S. Era să uit: În categoria celor de mai sus se încadrează şi membrii CA al BNR".

Noile reglementări au fost promulgate, săptămâna trecută, de preşedintele Klaus Iohannis.

Amintim că, la începutul lunii martie 2017, cotidianul România Liberă a scris că Mugur Isărescu a dat note informative la Securitate, sub numele de cod "Manole".

CNSAS a transmis, atunci, că nu poate reverifica dacă Mugur Isărescu a colaborat sau nu cu Securitatea ca poliţie politică, motivând că legea de funcţionare a CNSAS a fost modificată în anul 2008.

Instituţia a menţionat că a emis, la 21 mai 2002, o decizie de neapartenenţă/necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică, în cazul lui Mugur Isărescu.

Ulterior publicării informaţiilor din România Liberă, Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR, a precizat, în cadrul unei emisiuni televizate: "Mugur Isărescu a scris în calitate de cercetător la Institutul de Economie Mondială, un institut care este o instituţie neconvenţională. Acolo se făceau lucruri pe care nu puteai să le faci în altă parte. Apare numele «Manole» pentru că toţi de acolo aveau câte un pseudonim. Nu a avut niciun angajament cu Securitatea".

România Liberă a scris că Mugur Isărescu se afla în evidenţele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informaţii Externe, sub numele de cod "Manole". Cotidianul a publicat şi câteva note scrise de mână potrivit cărora "Manole" informa autorităţile des­pre diplomaţi străini, în special americani şi britanici, sub conducerea ofiţerilor Unităţii Militare 0195. Potrivit articolului, nici colegii lui Mugur Isărescu de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de "notele" lui "Manole".

Reprezentanţii Direcţiei Comunicare din BNR ne-au spus, la data res­pectivă, că răspunsul Guvernatorului Băncii Centrale la aceste acuzaţii a fost dat în cadrul unui interviu publicat în Jurnalul Naţional.

În interviul respectiv, şeful BNR arată: "Activitatea mea de dinainte de 1989 este arhicunoscută. Am lucrat timp de 17 ani într-un singur loc, la Institutul de Economie Mondială. (...); Institutul avea într-adevăr o poziţie specială în epocă. De exemplu, avea acces direct la fluxul Reuters, pentru a accesa preţuri, evoluţii de cursuri valutare, ştiri din economia mondială etc. Analizele cercetătorilor pe baza acestor date ajungeau pe canale specializate la instituţiile abilitate, la Ministerul Comerţului, la Guvern, inclusiv pe masa lui Ceauşescu. Având în vedere importanţa şi destinaţia acestora, era precizat cu iniţiale numele tuturor celor care participau la redactarea materialelor, de la analist la dactilografă. Din acest motiv, probabil, au apărut, şi continuă să prezinte interes şi astăzi, întrebările legate de activitatea IEM. (...)

Când am devenit prim-ministru, am cerut explicit să se analizeze activitatea institutului. Concluzia acelei analize a fost una clară: că nu e vorba de aşa ceva! Este adevărat că statutul neconvenţional al IEM impunea salariaţilor o anumită rigoare. Cu atât mai mult, cu cât am avut multe întâlniri în acea perioadă cu cercetători, cu jurnalişti străini, cu diplomaţi, şi am plecat de mai multe ori în străinătate. Desigur, cu acceptul, aşa cum era atunci, al instituţiilor statului. Şi cu referinţe pe care angajaţii le scriau între ei ca garanţii reciproce. Colectivul nostru era foarte unit în jurul personalităţii academicianului Costin Murgescu. Orice eventuală altă aşa-zisă referinţă nu poate fi decât un prefabricat, aşa cum au fost multe pe această temă, din 1989 încoace. În 27 de ani, tot ce se făcea acolo a fost verificat şi răsverificat. Aşa că eventualele insinuări, care pot apărea, nu pot fi decât noi episoade din lunga listă de strădanii de a fi acuzat cu orice preţ de către aceiaşi oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoana mea".

Ieri, purtătorul de cuvânt al băncii centrale a refuzat să comenteze pe subiect.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Sunt unii (aceiasi) care nu pot trai in tara asta de Mugurel. Ba ca are pensie prea mare ba ca face bani din vin ba ca e securist ba ca a stat prea mult ba ca nu stie ce face cu cursu ba ca sprijina bancile straine ba ca e mason ba ca a luat pomii din Progresul ba ca nu ia aurul de la rusi ba ca nu ia datoria de la nemti din 1800 ba ca...Cred ca e clar ca oamenii astia au o agenda venita de undeva. Cineva undeva vrea ca Mugurel sa plece sau sa fie inchis sa i se ia strugurii din vie sa dea banii inapoi sau ceva rau. De ce? Ca asa vor aia ca a stat prea mult si nu pot ei sa puna pe cine vor probabil la BNR. E incredibil cate atacuri sunt de cativa ani asupra lui Isarescu pe persoana fizica si nu asupra CA de parca BNR e SRL nu mai exista altii. Si sa se stie ca s-a sapat adanc sa i se gaseasca ceva si s-au facut eforturi si s-au cheltuit bani sa i se gaseasca. Ii zic eu "maestrului" (ca acum s-a umplut tara de maestri) desi stie foarte bine ca toti astia care treceau granita in vest inainte de 89 dadeau extemporale la Secu dar care nu insemna colaborare cu Secu. Unii poate chiar aveau grade doar ca sa-i oblige sa spuna lucruri sau sa nu plece din tara dar asta nu inseamna ca erau securisti. Una e sa torni vecini prieteni colegi de serviciu despre ce fac si cu cine se intalnesc si ca spun bancuri cu nea Nicu si alta e sa scrii o foaie masluita de cele mai multe ori cu ce-ai facut afara cu cine te-ai intalnit ce ai vorbit ce ai baut si de ce si ce ai mancat si unde. Si cum Mugurel a primit un nou mandat oamenii astia mai au de lucru inca 5 ani.

    1. In tarile civilizate un guvernator are mandat pe maxim 8 ani. In momentul in care depaseste acest termen, nu stii ce se mai ascunde sub pres. Vezi cazul Greenspan care a stat la FED 19 ani si apoi criza...

      Mugurel are deja 28 de ani pe functie. Cum ar fi de ex sa fi avut un singur guvern pe perioada asta ? tocmai, ca schimbarea determina respectarea princiipilor si nu invers.... 

    Aveti o obsesie , doamna , cu Isarescu Nu mai departe , ieri , ati scris despre acest subiect. Pastrati macar aparentele.

    1. Acesta este articolul scris ieri, din ziarul BURSA tiparit de azi.

      Obsesia este a ta. 

      Și totuși stirea a fost publicata "doar" de doua ori în aplicație.

      Este acelasi subiect, dar imbunatatit si mult mai complet, din cate vad eu. Concret, contine informatiile aparute acum doi ani despre "Manole" si chiar si declaratiile Guvernatorului pe subiect.

      Baga de seana ca, spre deosebire de majoritatea altor site-uri, care nu dispun de un ziar tiparit, in cazul BURSA vorbesti despre doua vehicule informationale diferite: unul este site-ul internet, celalalt este ziarul tiparit.

      In ziarul tiparit, de regula, nu apar stiri (ca pe site) ci articole de autor (eventualele stiri sint comentate, imbogatite cu background, astfel ca sa putem desprinde mai usor un inteles al evenimentului). 

      Deoarece reproducem unele articole ale ziarului tiparit si in fluxul online, se poate crea situatia aparitiei aceluias subiect, de doua ori, dar tratamentul este diferit, de la un caz, la altul.

      Explicatiile mele, de fapt, nu sint necesare, un pic de agerime si mai ales un pic de bunavointa le fac superflui. 

      Si daca ar publica-o de sapte ori, de ce te-ar deranja?

      sa il pupi un fund pe isarescu toata viata postacule!cine a distrus bancile in romania?dacia felix bancorex fni?

    Cat de distrus sa fi de 10 ani sa scrii încontinuu de mugurica - și ala sa se p..a pe tine sa nu te bage în seama nici cu un scuipat. Nu îl suport pe guvernator, e de prea mult timp pe post și am și eu credit în franci din care zice piperea ca el a introdus creditu asta, dar am aflat ca e și în alte tari, asa ca ce vrea acest maestru ca toți ii zic maestru, care e măiestria lui inafara decât eșec după eșec?

    1. Stiti, multi romani lupta de 30 de ani pentru un stat normal in tara asta, poate sunt distrusi, poate au obsesii, dar nu se dau batuti. Sunt de dispretuit, in opinia dvs.? Considerati ca e mai bine sa taca si sa-si vada de treaba? Credeti ca copiii nostri nu merita un viitor mai bun? Mergeti pe principiul capul plecat sabia nu-l taie?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb