Planul de lucru al OMS pentru a doua fază a anchetei asupra originilor COVID-19 este politizat, consideră China

J.P.
Internaţional / 2 august 2021

Planul de lucru al OMS pentru a doua fază a anchetei asupra originilor COVID-19 este politizat, consideră China

Planul de lucru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a doua fază a anchetei asupra originilor COVID-19 este politizat şi lipsit de spirit de cooperare, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei în Marea Britanie, citat de Xinhua, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, planul OMS "menţine ca prioritate de cercetare ipoteza conform căreia 'o încălcare a protocoalelor de laborator a făcut ca virusul să scape', în pofida faptului că raportul misiunii comune OMS-China a conchis clar că 'scăparea (virusului) dintr-un laborator este extrem de improbabilă' şi în comunitatea ştiinţifică internaţională există un amplu consens asupra acestui fapt.

"Nu putem să nu ne gândim că acest plan de lucru este făcut astfel încât să reflecte teoria 'scăpării din laborator' susţinută de anumite ţări cum sunt Statele Unite. Iar lipsa de transparenţă în procesul de redactare contribuie de asemenea la suspiciunea că planul de lucru este un produs al manipulării politice", a spus purtătorul de cuvânt.

Acesta a mai insistat că respectivul plan, "prezentat unilateral de secretariatul OMS, nu respectă rezoluţia celei de-a 73-a Adunări generale a OMS, ce stipulează în mod clar că secretarul general al OMS va continua să lucreze îndeaproape cu statele membre pentru identificarea surselor zoonotice ale virusului şi calea pe care acesta a ajuns la om".

"Acest lucru înseamnă că elaborarea planului de lucru pentru următoarea fază de identificare a originilor (COVID-19) trebuie realizată cu concursul statelor membre ale OMS, iar OMS trebuie să ajungă la consens cu statele membre, după o consultare completă", a precizat purtătorul de cuvânt, subliniind că "studierea originilor reprezintă o chestiune ştiinţifică serioasă, care necesită cooperarea oamenilor de ştiinţă de pe plan global".

"Sperăm ca OMS să adere la spiritul ştiinţei, profesionalismului şi obiectivităţii şi să coopereze cu comunitatea internaţională pentru a susţine în comun integritatea ştiinţifică a studiului asupra originilor (COVID-19), pentru a rezista politizării şi a menţine o atmosferă sănătoasă în cooperarea globală anti-epidemii", a conchis purtătorul de cuvânt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb